UCIP IFAD în căutarea unui stagiar cu specializare în „Finanțe și Bănci”

Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD invită studenții, masteranzii și absolvenții cointeresați pentru participare la programul „Oportunități de internship pentru studenții, masteranzii și absolvenții din domeniul Finanțe, Bănci sau conexe.

Stagiul de practică/Internship la UCIP IFAD reprezintă o oportunitate excelentă pentru studenți/masteranzi și proaspeții absolvenți de a fi implicați direct în activitatea Unității de implementare a programelor IFAD. Stagiarii/stagiarele vor fi selectați/selectate din cadrul grupului-țintă într-un mod competitiv în baza mediei pentru anii de studii și a interviului efectuat de responsabilii din cadrul UCIP IFAD. Solicitanții/solicitantele de stagiu trebuie să întrunească una dintre următoarele cerințe academice:

  • să fie înscriși/înscrise în anul I sau II la programul de master Finanțe și Bănci sau conexe (a doua diplomă universitară sau echivalent, sau un nivel mai înalt);
  • să fie înscriși/înscrise în ultimul an academic la programul de studii cu grad universitar Finanțe și Bănci sau conexe(nivel minim de licență sau echivalent);
  • au absolvit și dețin diplomă universitară sau diploma de master (Finanțe și Bănci sau conexe).

Stagiarul selectat va acorda asistență în legătură cu toate activitățile curente ale subdiviziunii ”Servicii financiare și dezvoltare rurală” din cadrul UCIP IFAD, fiind una foarte importantă în cadrul programelor IFAD, responsabilă de finanțarea antreprenoriatului prin intermediul instituțiilor financiare partenere (bănci comerciale, organizații de creditare non bancară, asociații de economii și împrumut) și suport la dezvoltarea businessului agricol,  inclusiv:

  • Servicii financiare sub formă de credite și granturi investiționale pe termen mediu și lung acordate microantreprenorilor, tinerilor antreprenori și femeilor antreprenoare,
  • Suport și asistență tehnică pentru businessul agricol (inclusiv tinerii antreprenori, femei, microantreprenori) și sectorul asociațiilor de economii și împrumut (AEÎ).

Printre oportunitățile generale din cadrul stagiului de practică enumerăm:

  • Acumularea de cunoștințe şi competențe cuprinse în activitățile specifice domeniului serviciilor financiare, prin plasarea în situații reale de muncă, inclusiv evaluarea și aprobarea cererilor de finanțare recepționate de la instituțiile financiare partenere, vizite în teren și consultarea potențialilor beneficiari ai proiectului;
  • Creşterea motivaţiei pentru specialitatea/specializarea aleasă, printr-o mai bună cunoaştere a acesteia în context real de muncă;
  • Pregătirea practicanţilor pentru încadrarea în câmpul muncii, prin acumularea de experienţă practică în domeniul vizat și oferirea unei recomandări la finele stagiului de practică;
  • Formarea de competenţe privind relaţiile interumane în procesul de muncă (spirit de echipă, abilităţi de comunicare şi relaţionare, conştientizarea importanţei calităţii muncii și a realizării în termen a activităților);
  • Familiarizarea și respectarea politicilor IFAD privind confidențialitatea datelor, combaterea spălării banilor și finanțarea terorismului[1], a politicilor IFAD privind prevenirea fraudei și corupției în activitățile și operațiunile sale[2], prevenirea și răspunsul la hărțuirea morală, sexuală, exploatarea sexuală și abuzul.[3]

 Printre obiectivele specifice ale stagiului de practică în domeniul serviciilor financiare, enumerăm:

  • Observarea şi înţelegerea modului de organizare şi funcţionare a instituţiei publice gazdă (UCIP IFAD);
  • Identificarea şi analiza rolului diverselor categorii de actori în procesul decizional (Directorul UCIP IFAD, Departamentele, Structurile superioare, beneficiarii alte instituţii şi organizaţii);
  • Analiza şi înţelegerea activităţilor privind circuitul documentar: UCIP IFAD – Potențial beneficiar – Instituții financiare partenere – Departamente UCIP IFAD – Companii de consultanță – Antreprenori și prestatori de servicii etc.;
  • Analiza şi înţelegerea procedurii de accesare a serviciilor financiare de către antreprenori;
  • Analiza şi aplicarea procesului de evaluare și aprobare a cererilor de finanțare;
  • Dezvoltarea de abilități în elaborarea și gestionarea documentelor operaționale: clarificări, rapoarte, evaluări, cereri, analize;
  • Demonstrarea capacităților de analiză, sinteză și aplicare în practică a informației dobândite în domeniul serviciilor financiare;
  • Dezvoltarea abilităților de organizare şi sistematizare a informației și organizarea practică a dosarelor în lucru precum și a celor finalizate.

 Etapele selecţiei aplicanților:

Stagiarii/stagiarele vor fi selectați/selectate într-un mod competitiv în baza mediei pentru anii de studii și a următoarelor criterii:

Criteriile de selecție Punctaj
1. Calificarea generală:
·           Diploma de studii sau alt document care atestă performanțele academice (conform notei medii pentru anii de studii la Programul de licență „Finanțe și Bănci” sau conexe) 10
·           Participarea la cursuri și instruiri profesionale extra curriculare 10
2. Aptitudini lingvistice:
·         Limba română  – fluent 10
·         Limba Engleză – nivel intermediate 10
3. Competențe digitale la utilizarea calculatorului (Excel, Word, Outlook, Google Forms) 10
4. Competențe demonstrate la interviu
·            Abilități de comunicare 5
·            Cunoștințe teoretice privind proiecte naționale și internaționale de finanțare a afacerilor 5
·            Competențe în analiza economico-financiară (test scris) 20
·            Cunoștințe în domeniul antreprenoriatului 5
·            Cunoașterea practicilor bancare și nebancare de acordare a creditelor 10
·            Cunoștințe în domeniul agriculturii va constitui un avantaj 5
TOTAL 100

 

Pentru a aplica la stagiul de practică este necesar să expediați (i) CV-ul, preferabil în format Europass (https://europa.eu/europass/ro/create-europass-cv), (ii)Scrisoarea de intenție în care se menționează de ce considerați potrivită anume candidatura dvs. și (iii) Copia scanată a diplomei/lor de studii superioare/ carnetului de student. Toate documentele urmează să fie expediate la adresa de e-mail: procurement@ucipifad.md, cu indicarea temei emailului „Stagiu de practică în domeniul serviciilor financiare și dezvoltare rurală” până la data de 03 iunie 2022, ora 17:00, 26 septembrie 2022, ora 17:00,  10 octombrie 2022, ora 17:00

 

Pentru informații auxiliare:

Attn: Nadejda Russu, Senior Procurement Specialist

Ștefan cel Mare și Sfînt bd. 162,  Chișinău, MD-2004

E-mail: procurement@ucipifad.md

Tel. (022) 22 – 18 – 80

[1] The policy is accessible at https://www.ifad.org/en/document-detail/asset/41942012.

[2] The policy is accessible at www.ifad.org/anticorruption_policy.

[3] The policy is accessible at https://www.ifad.org/en/document-detail/asset/40738506.