Țara:Republica Moldova
PP&AWPB ref. no.:C 3.6/3.3/ AWPB 2018
Fondul Internaţional pentru Dezvoltarea Agriculturii (IFAD) finanţează Programul Rural de Reziliență Economico-Climatică Incluzivă (PRRECI) în Moldova. Programul este în derulare din 2014 şi va activa în decursul unei perioade de cinci ani. Componenta INFRASTRUCTURA RURALĂ DE SCARĂ MICĂ din cadrul PRRECI este gestionată de către Unitatea Consolidată de Implementarea Programelor IFAD (ANGAJATOR).
Funcţia Responsabilului tehnic are ca scop organizarea şi realizarea supravegherii directe a lucrărilor civile care se vor executa în baza proiectului tehnic și în conformitate cu condițiile contractului, care urmează a fi semnat între Angajator și compania de construcții (Contractor). Responsabilul tehnic va activa sub controlul direct al ANGAJATORULUI şi în cooperare cu beneficiarul de proiect format din agenți economici ca grupul-client (în continuare “Client”) și Primărie.
Sarcini și responsabilități generale
- Verificarea volumelor de lucrări și materiale, efectuarea supravegherii calităţii lucrărilor de construcţie şi completarea Registrului de lucrări şi cărţii tehnice;
- Efectuarea controlului şi completarea documentelor de execuţie necesare pentru rapoartele de lucrări executate prezentate de Contractor;
- Lucrul cu Contractorul în vederea identificării problemelor şi raportarea lor imediată către Primărie, Client şi Angajator;
- Colectarea de la Contractor a rapoartelor privind lucrările executate şi verificarea lor;
- Depistarea şi informarea imediată a Angajatorului despre includerea în dările de seamă privind lucrările executate a lucrărilor care de fapt nu au fost efectuate;
- Monitorizarea respectării termenului de finisare a lucrărilor de construcţie conform contractului semnat cu Contractorul;
- Prezentarea regulată a rapoartelor în conformitate cu prevederile contractului;
- Promovarea procedurilor Angajatorului şi asigurarea transparenţei implementării proiectului în rândurile beneficiarilor.
Responsabilul tehnic îşi asumă răspunderea materială personală și deplina faţa de Angajator şi client care l-a angajat pentru verificarea corectă a execuţiei lucrărilor de construcţie, inspectarea tuturor aspectelor în legătură cu desfăşurarea proiectului din punct de vedere al profesionalismului, calităţii, respectării standardelor calitative şi a specificaţiilor cantitative descrise în documentaţia tehnică anexată la contractul încheiat de Beneficiar cu Contractorul.
Criterii de eligibilitate față de Prestator/Ofertant:
- Persoană fizică sau juridică disponibilă să presteze serviciile solicitate;
- Deținător de licenței în domeniul supravegherii lucrărilor de construcție care se solicită la prezenta licitație;
Metoda și criteriile de calificare
Consultantul va fi selectat în baza Metodei celor mai mici costuri (LCS) expusă în Manualul de procurări IFAD. Consultanții vor fi evaluați pentru a fi incluși în lista scurtă, în baza CV-lui (care va include în mod obligatoriu informația despre studiile corespunzătoare domeniului solicitat, anii de experiență generală în calitate de responsabil tehnic atestat și nivelul de utilizare al calculatorului) și Scrisorii de exprimare a interesului, conformurmătoarelor criterii:
Poziția |
Criterii de calificare |
Unitatea de măsura |
Punctaj |
A |
Studiile corespunzătoare domeniului solicitat Punctaj maxim în raport cu nivelul studiilor, din care: bacalaureat: 10 puncte, diplomă de licență: 20 puncte, studii de master: 25 puncte. |
tipul studiilor |
25 puncte |
B |
Experiență de lucru din ultimii 5 ani în calitate de Responsabil tehnic atestat. Punctaj maxim în raport cu numărul total de contracte executate, din care: |
numărul de contracte executate |
60 puncte |
B.1 la supravegherea construcțiilor civile similare, inclusiv: 0-3 obiecte supravegheate: 15 puncte, 4-6 obiecte supravegheate: 25 puncte, 7-10 obiecte supravegheate: 35 puncte, mai mult de 11 obiecte supravegheate: 40 de puncte. |
40 puncte |
||
B.2 la supravegherea construcțiilor civile similare realizate în cadrul Programelor IFAD și altor agenții similare -de ex. USAID, PNUD, UN ș.a., inclusiv: 0-3 obiecte supravegheate: 5 puncte, 4-6 obiecte supravegheate: 10 puncte, 7-10 obiecte supravegheate: 15 puncte, mai mult de 11 obiecte supravegheate: 20 de puncte. |
20 puncte |
||
C |
Cunoștințe în operarea calculatorului și programelor specifice domeniului construcțiilor (Punctaj maxim în raport cu nivelul de utilizare (începător: 5 puncte, mediu: 10 puncte, avansat: 15 puncte) |
nivelul de utilizare |
15 puncte |
Total |
100 puncte |
Modelul scrisorii pentru exprimarea interesului
Dacă aveți experiență de a lucra într-o capacitate similară și doriți să faceți o contribuție activă și durabilă la implementarea programului IFAD, prezentați un Curriculum Vitae detaliat și o scrisoare de exprimare a interesului la una din adresele menționatemai jos, pînă la 20 iunie 2018, ora 10:00, cu următoarele specificații:
Unitatea Consolidată pentru implemetarea programelor IFAD (CPIU-IFAD)
Republica Moldova, mun. Chişinău
Bd. Ștefan cel Mare și Sfînt 162, biroul 1303
„Pentru Licitația 45/18 PRRECI”
sau în varianta scanată la adresa electronică:
E-mail: procurement@ucipifad.md
Pentru eventuale întrebări de clarificare:
Nadejda Russu, specialist în procurări UCIP-IFAD
Tel. (373 22) 22-50-46
Fax (373 22) 24-00-56
E-mail: procurement@ucipifad.md
Vă mai informăm că numai responsabilii tehnici inclusi în lista scurtă vor recepționa Cererea pentru ofertă tehnică și financiară (Request for proposal).