**Extins 30.01.2017** Selectarea prestatorului de servicii pentru elaborarea programului de instruire a formatorilor în domeniul restabilirii landșafturilor agricole

Number 48/16/PRRECI
Category GEF
Release date 24 nov 2016 10:00
Closing Date 30 jan 2017 10:00
DESCRIEREA ACTIVITĂŢII, SCOP ŞI ARANJAMENTE
UCIP-IFAD anunță prezentul concurs pentru selectarea unei organizații, sau preferabil, unui consorțiu de organizații cu experți naționali și internaționali (în continuare numit prestator) pentru elaborarea Programului de instruire a formatorilor (aproximativ 70 persoane) în domeniul restabilirii landșafturilor agricole. Prin program se subînțelege:
– elaborarea unui manual ce va conține materiale de instruire pentru formatori și persoane relevante;
– elaborarea planului de instruire a formatorilor (agenda, principii de selectare a formatorilor, instituții, acțiuni, aranjamente, logistică etc.) prin care s-ar atinge la maximum scopul principal al programului de instruire;
– organizarea instruirii formatorilor.
Scopul principal al programului de instruire constă în consolidarea capacităților fermierilor, autorităților publice locale, organelor de mediu, organizațiilor non-guvernamentale în domeniul restabilirii landșafturilor agricole și managementul durabil al terenurilor. Programul de instruire a formatorilor va dura 3 zile şi va include activități demonstrative bazate pe participare activă a persoanelor instruite, cunoștințe teoretice şi practice. Materiale elaborate vor fi utilizate pentru organizarea unui șir de seminare pentru autorități publice locale, fermieri, reprezentații serviciilor de extensiune, instituțiilor de învățământ, organizațiilor non-guvernamentale, cercetători, funcționari publici, agenții regionale de dezvoltare etc.
Temele (modulele) principale ce urmează a fi incluse în manualul de instruire sunt: concept de landșaft, funcțiile landșafturilor și servicii ecosistemice, managementul durabil al landșafturilor agricole/silvice, monitorizarea landșafturilor agricole, evaluarea factorilor de degradare a landșafturilor agricole (indicatori, metode, tehnici, instrumente etc.), restabilirea landșafturilor agricole (abordare integrată, planificare, măsuri, know-how tehnic (produse, metode, cunoștințe, experiențe etc. ), strategii de restabilire a landșafturilor agricole la nivel de comunitate (inclusiv un model de strategie).
Manualul va fi elaborat în limbile română și rusă, în format A4, Times New Roman, 12, un singur interval, formatat și redactat de un specialist calificat. Textul manualului urmează a fi însoțit de 2 recenzii/referințe de la specialiști din domeniu, care nu se găsesc în echipa de experți propuși de prestatorul de servicii pentru implementarea sarcinilor prevăzute în prezentul termen de referință. La finele fiecărui capitol va fi elaborat un set de întrebări pentru autoverificarea cunoștințelor. Manualul va include poze, scheme, tabele, forme de documente, și alte materiale ilustrative, care completează textul pentru o însușire mai profundă a materialului predat.

Cerințele față de formatori:
– persoane fizice cu studii superioare în domeniile relevante (agriculturii/ecologiei/pedologiei/biologiei restabilirii pășunilor/silviculturii etc.) și cu experiență de muncă de cel puțin 5 ani; – persoane juridice cu experiență în domeniul restabilirii landșafturilor agricole și instruirii în domeniile relevante (agriculturii/ecologiei/pedologiei/biologiei restabilirii pășunilor/silviculturii etc.) – experiența în domeniul instruiri/formării profesionale va constitui un avantaj.

Pentru mai multe detalii Vă rugăm să consultați:

Termeni de referință
Anexe

CRITERII MINIME DE ELIGIBILITATE

1. Persoana juridică înregistrată conform legislației în vigoare sau consorțiu de persoane juridice.
2. Experiență în prestarea serviciilor solicitate de cel puțin 5 ani.
3. Autorii din grup posedă studii superioare în domeniile: agricultură/ecologie/pedologie/biologia restabilirii pășunilor/silviculturaşi alte domenii relevante.
Documentele necesare de a fi depuse: Ofertanții vor depune la oficiul UCIP-IFAD oferta tehnică și oferta financiară după cum este indicat în condițiile de prezentare a pachetului de documente. Ofertanții care nu vor respecta aceste condiții NU vor fi admiși la concurs.

Condițiile de prezentare a pachetului de documente

 Pachetul de documente va include oferta tehnică (original și copie) şi oferta financiară (original și copie), fiecare sigilate în plicuri separate (total 4 plicuri) şi toate împreună prezentate în plic comun, la fel sigilat. Pe toate plicurile (4+1) va fi indicată denumirea ofertantului, persoana și telefonul de contact, adresa de e-mail și denumirea concursului la care se aplică.
 Oferta va fi prezentată la adresa UCIP-IFAD: bd. Ștefan cel Mare și Sfînt, 162, et.13, oficiul 1303, pînă la data de 21 decembrie 2016, ora 10:00. 09.01.2017, ora 10:00.
 Ofertele incomplete și cele care vor fi prezentate după expirarea termenului limită stabilit nu vor fi admise la Concurs.
 Pentru clarificări și concretizări scrieți pe adresa de email: office@ifad.md.

INFORMAȚII ADIȚIONALE:
UCIP-IFAD este în drept de a anula licitația la orice etapă de concurs din motivul imposibilității acoperirii financiare ori din motiv de necorespundere a ofertelor cu cerințele stabilite în documentele de concurs sau alte motive justificate.