Producători: Sperăm să depășim criza existentă, astfel încât expozițiile și târgurile să devină mai populare

Mai mulți producători din cadrul Asociațiilor „Pomușoarele Moldovei” și „Cultivatorilor de Lavandă din Moldova”, participă, în perioada 13-16 octombrie, la expoziția de toamnă Moldagrotech și Farmer, cu suportul acordat în cadrul Proiectului de Reziliență Rurală (IFAD VII).

Participarea la acest eveniment oferă posibilitatea fermierilor mici de pomușoare, dar și cultivatorilor de lavandă din țara noastră de a promova, comercializa produsele pe care le cultivă.

Aneta Ganenco, președinta Asociației Pomușoarele Moldovei, susține că expoziția reprezintă o platformă foarte bună pentru micii producători, iar datorită suportului, aceștia dispun de standuri expoziționale atât în interiorul pavilionului, cât și în exterior.

„Suntem prezenți la expoziția Moldagrotech și Farmer, după doi ani de pandemie, când evenimentul era organizat în diferite locații neobișnuite pentru consumatorii noștri. Ne bucurăm că s-a revenit la forma și locația anterioară, chiar dacă, în anul curent, se desfășoară doar într-un singur pavilion. Sperăm că, cu fiecare an ne vom extinde și vom reveni la standardele de până la pandemie”. 

Președinta Asociației spune că, din păcate, timpul în care se organizează expoziția Farmer este luna octombrie, când sunt mai puține pomușoare proaspete. 

“Totuși, luând în calcul faptul că apare un interes tot mai mare față de procesare din parte producătorilor, la expoziție sunt prezenți cei care au ales să proceseze pomușoarele. Producătorii care participă din partea Asociației dispun, pe lângă certificatele de inofensivitate, și de cele ecologice, respectiv, expun o gamă largă de produse. Mulți dintre ei au cumpărat utilaje și au format mici săli de producere/procesare, fie de stocare a sucurilor, uscătorii, dar și combinate dintre uscătorie și sublimare. La standurile din exterior avem producătorii de material săditor, care au pepiniere cu acte în ordine și ei propun material săditor de arbuști, căpșuni, ș.a. Cred că, participarea producătorilor este un succes, mai ales pentru cei mici, care au nevoie de surse de venit pentru existență și dezvoltare”

După o perioadă de stopare a evenimentelor, participarea la expoziții este importantă pentru producători, aceștia sperând că lucrurile vor reveni la normal, iar astfel de platforme de socializare și stabilire de parteneriate vor fi tot mai atractive.

 “Sperăm mult, să putem organiza expoziții de amploare ca acum câțiva ani, depășind criza existentă. UCIP IFAD a achitat cheltuielile de participare, iar aceasta ne-a determinat să participăm, altfel, ținând cont de situația de pe piață de acum, ne-ar fi destul de greu să facem față. Pentru noi, este importantă participarea la astfel de evenimente, unde putem interacționa direct cu clienții, afla mai multe despre preferințele acestora, a menționat Nicu Ulinici, tânărul care comercializează lavanda și produse din aceasta sub brandul „Lavanda de Moldova.”

În cadrul Proiectelor IFAD în derulare: PRR (IFAD VII) și TRTP (IFAD VIII) sunt disponibile următoarele tipuri de granturi.

Agrobiznes.