Cerere de exprimare a interesului: Selectarea prestatorului de servicii pentru asistență în organizarea training-urilor de educație financiară

Number 65/20 PRR
Category ABDS
Release date 22 dec 2020 10:00
Closing Date 06 jan 2021 10:00

Proiectul de Rezilienţă Rurală (PRR), implementat de către Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD, a fost conceput pentru a acorda suport fermierilor mici și tinerilor antreprenori, în special celor de semi-subzistență și orientați comercial, ce dețin afaceri în agricultură, sunt vulnerabili, sensibili la sărăcie și la schimbările climatice.

Componenta Proiectului: „Suport pentru dezvoltarea businessului agricol” are drept scop  îmbunătățirea accesului la servicii și piețe financiare,  iar educația financiară și antreprenorială sunt unele dintre constrângerile principale ale populației din mediul rural în inițierea unei afaceri și accesarea unui credit. Drept urmare în cadrul PRR este prevăzută asistență tehnică orientată pentru educația financiară a microantreprenorilor (micilor fermieri), inclusiv femeilor, tinerilor antreprenori și membrilor AEÎ.

În acest context,  pentru anul 2021, UCIP IFAD va continua să realizeze mai multe activități pentru educația financiară și antreprenorială a micro-antreprenorilor, inclusiv organizarea de training uri de educației financiară în parteneriat cu Fundația pentru Educație Financiară ”OK”.

În acest context, UCIP IFAD va selecta o companie (în continuare prestator de servicii) cu experiență în organizarea de evenimente pentru a acorda suport în  organizarea și logistica training-urilor de educație financiară.

I Domeniul de aplicare a serviciilor

UCIP IFAD și Fundația pentru Educație Financiară OK a semnat un Acord de colaborare, care are drept scop dezvoltarea cunoștințelor în materie de educație financiară prin  instruirea în baza programelor de educație financiară a micro antreprenorilor din mediul rural, grupul țintă al Programelor IFAD și elevilor din școli profesionale și colegii cu profil agricol.

În temeiul Acordului de colaborare, Fundația pentru Educație Financiară OK va oferi programe de educație financiară livrate de traineri înalt calificați, iar UCIP IFAD va asigura condițiile necesare livrării programelor de educației financiară.

În cadrul acestei activități, prestatorul de servicii va asigura organizarea și logistica training-urilor de educație financiară livrate de Fundația de Educație Financiară OK.

II Rezultatul scontat și livrabilele

 În rezultatul implementării sarcinii, Prestatorul va organiza 37 training-uri pentru un număr total de 550 participanți, în perioada Martie-Noiembrie 2021 în corespundere cu activitățile descrise în cap. IV din TdR și  coordonare cu actorii implicați la realizarea sarcinilor.

III Graficul și etapele proiectului

Activitatea este planificată de a fi realizată până la 30 noiembrie 2021 în corespundere cu activitățile descrise în cap. IV din TdR și  coordonare cu actorii implicați la realizarea sarcinilor.

IV Cerințe minime de eligibilitate:

  1. Persoană juridică înregistrată în Republica Moldova.
  2. Experiență de cel puțin 3 ani în prestarea serviciilor de organizare evenimente/ conferințe/seminare;
  3. Capacități tehnice de organizare a training-urilor;
  4. Personal cu experiență în coordonarea și organizarea de activități similare TdR, numărul persoanelor care urmează a fi implicate în activitatea respectivă, cu specificarea specializării și CV-ului.

V Companiile de consultanță vor fi evaluate p/u includerea lor în lista-scurtă în baza următoarelor criterii:

*Fiecare expert/organizator va fi evaluat după  experiența în activități similare concursului în ultimii 3 ani (nr. proiecte).

Prestatorul de servicii va fi selectat in conformitate cu Metoda de Selectare Bazată pe Calificarea Consultanților (CQS) expusă in Manualul de Procurări IFAD.

Scrisoarea de exprimare a interesului va include materiale și informațiile care demonstrează experiența și calificarea ofertantului, completată conform modelului Scrisorii de Exprimare a Interesului pe care îl găsiţi în josul paginii.

Expresiile de interes vor fi transmise în scris la adresa de mai jos (prin poștă, sau e-mail) până la 06.01.2021, ora 10:00.

Mai multe informații pot fi solicitate în scris la adresa indicată mai jos:

Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD (UCIP IFAD)

Attn: Nicolae Babără, Specialist Procurări, of.  1307,

Ștefan cel Mare și Sfînt, 162,  Chișinău,

MD-2004,  Republica Moldova.

E-mail: procurement@ucipifad.md