La Chișinău, au fost prezentate principalele soluții de gestionare eficientă a resurselor de apă și sol în țara noastră

Legislația Republicii Moldova în domeniul protecției solului și resurselor de apă va fi modificată pentru a eficientiza modul de utilizare a apei și a preveni degradarea solului. În acest context, astăzi, în cadrul unei conferințe naționale, ce s-a desfășurat la Chișinău, au fost prezentate principalele soluții de gestionare eficientă a resurselor de apă și sol în țara noastră. Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților publice centrale, mediului academic, precum și reprezentanții instituțiilor, asociațiilor și direcțiilor raionale și municipale de agricultură și alimentație, iar scopul a fost de a spori sensibilizarea populației asupra problemelor ce țin de utilizarea eficientă a resurselor de sol și apă.

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Liviu Volconovici a vorbit, în debutul evenimentului , despre importanța utilizării raționale a resurselor de apă și îmbunătățirea solului pentru dezvoltarea agriculturii în țara noastră.

”Faptul că asemenea evenimente adună mulți specialiști, denotă că oamenii conștientizează problemele de mediu. Este necesar păstrarea unui echilibru între utilizarea şi protejarea resurselor de sol și apă în contextul securității alimentare a țării, în special în urma impactului schimbărilor climatice. Gestionarea rațională a resurselor de sol și apă este condiționată de reglementările actelor normative. Discuții dintre toate părțile interesate vor identifica recomandări şi informaţii pentru îmbunătățirea cadrului legal, dar și pentru sensibilizarea populaţiei asupra problemelor ce ţin utilizarea eficientă a resurselor de sol și apă”, a subliniat ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Liviu Volconovici.

În cadrul evenimentului a fost prezentată starea actuală a resurselor de sol și apă în Republica Moldova, au fost discutate politicile statului în domeniu și au fost prezentate recomandări de modificare a acestora pentru a îmbunătăți cadlu legal în domeniu.

”În țara noastră sunt înregistrate 3621 râuri și râulețe, 4200 lacuri de acumulare și iazuri, (126 lacuri de acumulare cu un volum mai mare de 1 mln. m3), 7800 fântâni arteziene, 166542 fântâni și izvoare cu alimentare ape freatice. Problema acută este poluarea apelor de suprafață și insuficiența de ape pentru irigare. Pentru îmbunătățirea situației în domeniu sunt necesare investiții în dezvoltarea infrastructurii de irigare și desecare, precum și asigurarea accesului populației din mediul rural la surse sigure de apă şi sisteme de canalizare”, a menționat Radu Cazacu, directorul adjunct al Agenției ”Apele Moldovei”.

În contextul stării actuale a solului din țara noastră, directorul Institutului de Pedologie, Agrochimie și Protecție a Solului “Nicolae Dimo”, Moșoi Iurie a comunicat că: ”Schimbările climatice au condus la intensificarea frecvenţei fenomenului de secetă. Apariţia deficitului acut de apă în sol şi aer conduce la scăderea producţiei agricole sau chiar compromiterea ei. În condiţiile create irigaţia este cea mai eficientă măsură de optimizare a regimului de umiditate a solului. În scopul prevenirii degradării solurilor irigate se recomandă elaborarea bazei de date a compoziţiei chimice şi indicilor de calitate a surselor de apă de suprafaţă; cunoaşterea însuşirilor solurilor, nivelului apelor pedofreatice, compoziţia şi gradul lor de mineralizare din terenurile ce urmează a fi irigate; respectarea regimurilor şi normelor de irigare; efectuarea lucrării solului în stare friabilă pe terenurile irigate; aplicarea materialelor calcice în cuplu cu îngrăşăminte organice; includerea în asolament a ierburilor perene cu o cotă de 20-25%”.

La finalul conferinței cei prezenți și-au exprimat disponibilitatea de a coopera și colabora în comun pentru a îmbunătăți cadrul legal național în domeniu și a elabora documente secundare pentru a stabili acțiuni concrete de gestionare eficientă a resurselor de apă și îmbunătățire a solului.

Menționăm, evenimentul a fost organizat cu suportul Unității consolidate pentru implementarea Programelor IFAD.

sursa: www.madrm.gov.md