În cadrul ședinței Guvernul Republicii Moldova din data de 11 martie 2015 a fost aprobat proiectul de lege privind ratificarea Acordului de finanțare a Programului Rural de Reziliență Economico-Climatică Incluzivă (IFAD VI) semnat între Republica Moldova și Danemarca, prin intermediul Fondului Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă (IFAD).
Ținem să vă informăm, că finanțarea propriu-zisă a tinerilor antreprenori va începe doar după ratificarea de către Parlamentul Republicii Moldova a Acordului de Finanțare, procedură care urmează a fi realizată cît de curind posibil.
Scopul activităților adresate tinerilor antreprenori este de a reduce migrația tinerilor din mediul rural și de a contribui la creșterea și diversificarea veniturilor generate in localitățile rurale. Astfel, in cadrul programului se preconizează finanţarea a 470 de proiecte investiționale pentru tinerii antreprenori și crearea a 1170 de locuri de muncă. Totodată, 300 de tineri întreprinzători vor primi asistență în elaborarea planurilor de afaceri, iar peste 900 de tineri vor fi instruiți în domeniul lansării şi gestionării afacerilor.
Condițiile și termenele de acordare a creditelor pentru tinerii antreprenori în cadrul Programului Rural de Reziliență Economico-Climatică Incluzivă (IFAD VI) sunt disponibile accesînd următorul link.