Fiecare afacere pornești dintr-o necesitate, dar și dintr-o dorință. Istoria Angelei Sobol din Florești a pornit din dorința de a rămâne acasă și prin propriul exemplu de a motiva, pe cât mai mulți oameni, să se implice în producere, pentru că Republica Moldova exportă materia primă, în loc să investească în prelucrarea ei.
„Ne-am dorit să producem ceva acasă, local și ne-am axat anume pe fulgi din cereale, deoarece este un produs sănătos care poate fi consumat, dar cel mai important produs la noi în țară, fără al importa de peste hotare”, și-a motivat domeniul afacerii producătoarea.
Totodată, antreprenoarea consideră că, fiecare dintre noi trebuie să se implice și astfel să contribuie la dezvoltarea și prosperarea Republicii Moldova.
„Mai mult ca atât, ideea noastră a pornit și de la faptul că în Republica Moldova avem materie primă pe care o exportăm, dar exportând niciodată nu vom ajunge să avem locuri de muncă, să plătim impozite și să-i motivăm pe oameni să rămână sau să revină acasă. Materia primă se exportă la un preț foarte mic, iar eu cred că o țară care exportă materia primă nu are mare succes. Dacă exportăm la preț de nimic și importăm un produs care costă extrem de mult nu vom putea scăpa de sărăcia în care trăim. Trebuie să ne unim forțele și ideile și să ne apucăm de produs, fiecare ce poate și să consumăm produse locale. Atunci când mergi peste hotare, oamenii de acolo sunt conștienți și consumă, în primul rând, producția autohtonă, astfel ei susțin prietenii și rudele care produc. Respectiv, oferă piață de realizare a materiei prime. Anume din acest considerent procur, pentru fabricarea fulgilor, doar materie primă autohtonă, înafară de ceea ce nu se produce la noi cum ar fi cacao și cânepa, chiar dacă făina locală pe care o cumpăr este mai scumpă decât cea din import. De exemplu dacă ași importa din Ucraina ar fi mai ieftină, dar eu cred foarte mult că trebuie să creștem nu doar o afacere, dar să creștem împreună cu toți. Nu voi avea succes dacă nu voi avea forțe de muncă, toți o să plece peste hotare, sau dacă nu am să am cumpărători. Trebuie să creem condiții bune pentru toți locuitorii acestei țări”.
După cum susține antreprenoarea, fulgii de cereale produși de ei sunt fără conservanți, iar, în mare parte, cei din import conțin conservanți.
„Copiii trebuie obișnuiți de mici să se alimenteze sănătos. Ce propunem noi este un produs crocant, apetisant, fără gluten. Ne-am gândit la cereale fără gluten, pentru că în zona Moldova, România, Ucraina nu este nici o fabrică de acest gen. Adăugăm doar zahăr, nu folosim îndulcitori sau alte produse chimice”.
Și pentru că orice afacere are nevoie de resurse atât omenești, cât și materiale, Angela Sobol a confirmat că fără încredere și perseverență ar fi fost foarte greu să ajungă până aici.
„Practic 80% din afacerea noastră este construită din credite și granturi pe care le-am câștigat, iar investiția proprie au fost tot bani împrumutați, pentru că nu aveam surse financiare proprii atunci când a apărut ideea acestui business. Fiind acasă cu copil mic am aplicat la un proiect și într-un noroc am fost selectată și astfel, a apărut afacerea de astăzi. Credeam foarte mult că ceea ce doresc să realizez este ceva bun. Desigur că au fost momente când ne descurcam destul de greu și poate mă gândeam să las totul baltă și să fug din această țară, dar eram motivată de mesajele și interacțiunea pe care o aveam cu clienții, care îmi spuneau că este un produs foarte bun. Cine consumă măcar o singură dată produsul nostru, devine prietenul nostru fidel”.
Propune un asortiment foarte variat de fulgi din cereale. Făina de porumb este baza după care adăugă diferite semințe pentru a îmbogăți substanțele nutritive.
„Cu părere de rău, la moment s-a majorat foarte mult prețul la făina de hrișcă. Cu toate acestea, prețul fulgilor de cereale nu a crescut, chiar dacă suntem într-un moment mai dificil, așteptăm să treacă această perioadă și poate o să revină și prețul la materia primă cum era înainte de această criză”.
Chiar dacă începuse producerea și aveam mici încercări de a comercializa marfa, lipsea ambalajul care să se memoreze și care să le ofere siguranța și încrederea consumatorilor.
„UCIP IFAD a fost puntea de legătură dintre noi și consumatori, piață. Primii bani din credite i-am folosit pentru procurarea și instalarea liniei de producere. După care, din banii câștigați de la UCIP IFAD, în anul 2017, am procurat mașina de ambalare automată care ne permite ne oferă un produs sigur, ambalat. Creditul cu porțiune de grant ne-a ajutat să putem propune consumatorilor un produs de calitate”.
Fabrica de producere nu și-a sistat activitatea, pentru că nu este folosită capacitatea maximă de producere.
„Producem și acum, avem o capacitate mare, respectiv producem o zi două, după care vindem. Dacă am putea să producem la întreaga capacitate, atunci ar trebui toți să consume fulgi sănătoși din cereale. La moment, la fabrică lucrează 5 muncitori, dacă am ridica nivelul vânzărilor, atunci am avea și mai multe locuri de muncă, minim s-ar tripla numărul angajaților”.
Piața principală pentru produsele Ronți sunt magazinele, supermarketurile din orașul Chișinău, platformele online de vânzări și o rețea de farmacii.
„La început a fost destul de complicat să stabilim parteneriate, acum, cred că deja este mult mai ușor. Important este să încerci, să mergi personal ca să discuți cu reprezentanții rețelelor. Pentru viitor ne-am dori să putem exporta produsul nostru, cred că putem face concurență celor de peste hotare. Am exportat deja în România până la începerea crizei, dar acum s-a stopat totul”.
Optimismul este unicul lucru pe care nu ți-l poate lua nimeni și aceasta îi mai ține pe noi micii antreprenori, ne-a spus Angela Sobol.
„Ponderea întreprinderilor mici și miijlocii este mai mare, deoarece nu avem în țară atât de multe fabrici mari. Ne-am dori foarte mult să se adopte legea cu privire la comerțul intern astfel ca magazinele să fie obligate să aibă la raft cel puțin 50% de produse autohtone, aceasta ar fi o salvare pentru multe întreprinderi mici de la noi și am avea o armă cu care să putem sta în fața rețelelor”.
Exemplul Angelei este unul de succes, mai ales că ea a reușit să demonstreze că visele pot deveni realitate, în cazul în care depui multă muncă și suflet.
sursa: Agrobiznes