Eugen Adam, fermier: Până la urmă, agricultura conservativă este unica alternativă

Agricultura conservativă cucerește tot mai mulți producători de la noi, iar cei care deja o implementează au reușit să observe și primele rezultate. Una dintre companiile care promovează tehnologia conservativă este SRL „Roua Piersicului”, care pe parcursul mai multor ani nu doar a  aplicat-o în propria companie, dar a și demonstrat rezultatele obținute fermierilor în cadrul școlii de câmp înfiinţată, una din cele 11 întemeiate în cadrul Programului Rural de Rezilienţă Economico-Climatică Incluzivă. (el a primit grant pentru a crea o scoala de cimp in cadrul companiei pe care o detine, pe hectarele care le apartin)

Eugen Adam este convins că agricultura conservativă reprezintă viitorul pentru Republica Moldova, iar condițiile climaterice înregistrate în anul curent vin să confirme necesitatea unei schimbări radicale în ceea ce privește gama de culturi și tehnologia de cultivare.

Avem 2500 de hectare, dintre care pe cea mai mare parte aplicăm tehnologia conservativă. Suntem o companie specializată pe cultivarea culturilor de câmp și ne axăm pe creșterea culturilor cerealiere și tehnice. Suntem adepții agriculturii conservative, iar condițiile din anul curent vin să confirme poziția noastră. Clima, care diferă destul de mult de la an la an, ne fac să ne gândim la cum să securizăm  recolta și să avem rezultate stabile de la un sezon agricol la altul. Astfel, apare necesitatea de a adapta tehnologii care să conserve resursele pe care le folosește planta pentru a se dezvolta și a ne oferi roade”, a subliniat Eugen Adam.

Compania implementează cu succes noile tehnologii care apar pe piață și respectiv sunt într-un proces continuu de dezvoltare atât ca și suprafețe de exploatare, cât și tehnologii.

„Tot instrumentariul pe care îl oferă agricultura conservativă ca și concept ne permite să avem recolte stabile și astfel să ne dezvoltăm continuu. Am fost și suntem într-un proces permanent de comunicare cu toate instituțiile care oferă consultanță, dar și resure financiare. Prima noastră interacțiune cu UCIP IFAD a avut loc în anul 2015, când am devenit parteneri în cadrul proiectului de organizare a școlilor de câmp. Așa a început parteneriatul nostru care durează și până în prezent. Pot spune cu certitudine că este un parteneriat firesc, bazat pe interese comune și care s-a consolidat în timp. UCIP IFAD și-a dorit să testeze care sunt cele mai reușite instrumente pentru instruirea fermierilor în dezvoltarea conceptul de agricultură conservativă, iar noi am fost cei care am oferit platforma și am implementat, pas cu pas, o politică și un concept comun”.

Școlile de vară organizate de compania SRL „Roua Piersicului” au fost vizitate de peste o sută de fermieri, iar alte peste 20 de persoane au beneficiat de serviciile tehnice ce țin de aplicarea agriculturii conservative.

„Programul implementat a fost limitat în timp și se încheie în sezonul curent. Încercam, cel puțin odată în sezonul agricol, atunci când se realizau anumite lucrări sau anumite etape de dezvoltare a culturii să organizăm școala de câmp și, respectiv, atunci când puteam demonstra anumite elemente direct în câmp

Eugen Adam spune că nu întotdeauna banii soluționează toate problemele cu care se confruntă fermierul și atunci este nevoie de consultanță și suport.

„Instrumentul de finanțare oferit de UCIP IFAD este unul destul de binevenit pentru producătorii agricoli din țara noastră la condiții avantajoase. Desigur că, UCIP IFAD reprezintă o oportunitate pentru fermieri de a accesa bani calitativi și nu doar bani, dar și suport consultativ ce ține de componenta de tehnologie, tehnică, care până la urmă este un element important și esențial. Nu întotdeauna banii soluționează problema fermierului și este nevoie de consultanța pe care o poate oferi IFAD-ul. Având o experiență vastă în parteneriatele cu fermierii, dar și din rezultatele obținute în cadrul școlilor de câmp”.

Atunci când apare un concept nou predomină o suspiciune referitor la rezultatele și potențialul tehnologiei, dar este un proces ce durează în timp și rezultatul nu poate fi obținut într-un an sau doi.

„Cu toate acestea consider că s-a pus prima cărămidă la baza acestei tehnologii. Producătorii au înțeles care sunt elementele agriculturii conservative, unii au încercat să aplice în propriile gospodării cel puțin un element, iar pentru a avea rezultate trebuie de experimentat și de adaptat, de făcut primii pași în implementarea tehnologiei conservative. În dependență de zona în care se află producătorii, tehnologia conservativă trebuie adaptată, dar ca și concept merită implementată. Până la urmă, cred că aceasta este unica alternativă. Dacă inițial am utilizat-o alături de tehnologia clasică, atunci la moment, pe peste 80% din suprafețele exploatate aplicăm doar agricultura conservativă. Iar agricultura tradițională a rămas doar pe suprafețe foarte mici. Experimentând am stabilit cifrele de recoltă, am minimizat cheltuielile de producere”.

Pentru a implementa cu succes agricultura conservativă, în anul 2015 prin intermediul unui credit cu porțiune de grant oferit de UCIP IFAD  a procurat o semănătoare pentru cereale, un scarificator și un aplicator de îngrășăminte.

Indiferent de provocările pe care le-am avut în sezonul agricol curent avem planuri mari. Cred că am avut nevoie de aceste încercări pentru a reforma modul în care vedem noi agricultura în Republica Moldova. Totodată, să identificăm elementele care nu funcționează per ansamblu în toată industria, să înțelegem că industria agricolă nu poate funcționa fără un sistem de asigurări bine pus la punct, care la moment, nu este și nu funcționează. Pentru a înțelege că riscurile în sectorul agrar sunt mult mai mari decât cele pe care le credeam noi că sunt cu un an sau doi în urmă. Trebuie de balansat politica investițională, de analizat foarte bine culturile și tehnologia care se aplică la nivel de fermă și pentru a controla sinecostul producției. Până la urmă, acesta este un element esențial. Nu întotdeauna strategia maximizări recoltelor este una reușită”.

Pe finalul discuției, Eugen Adam a recunoscut că au planuri mari pentru viitor.

„Ne propunem să consolidăm suprafețele agricole pe care le gestionăm. Totodată, ne dorim să cucerim și alte piețe de desfacere unde am putea comercializa producția și unde am obține un profit mai mare, pentru că până la urmă acesta este rezultatul pe care ni-l dorim cu toții”.  

Agrobiznes