UCIP IFAD prezintă Ghidul privind gestionarea și administrarea piețelor agroalimentare

Satele, pe lângă faptul că sunt mediul în care se practică și se dezvoltă agricultura, se cultivă hrană pentru întreaga populație, au devenit și una dintre verigile principale ale dezvoltării economiei naționale, creând locuri de muncă pentru mii de oameni.

Localitățile, prin intermediul agenților economici care gestionează afaceri agricole, reușesc să producă anual cantități mari de producție, care se comercializează prin diverse modalități și ajung pe masa consumatorilor.

Pe de altă parte, pentru dezvoltarea atât a sectorului agricol și implicit a satelor este necesară înființarea piețelor agricole locale, care să ofere posibilitatea producătorilor de a-și comercializa producția la prețuri competitive, dar și de a asigura localnicii cu produse agricole de calitate.

Majoritatea satelor, însă, nu dispun de o piață modernă și nici de surse financiare pentru amenajarea unui spațiu special pentru comercializarea producție agricole. În marea majoritate a localităților există o piață improvizată în aer liber, care nu dispune de condiții.

Astfel, IFAD a venit cu o soluție pentru localitățile care au realizat cât de importante și necesare sunt crearea condițiilor potrivite pentru desfășurarea activităților economice, inclusiv construcția piețele agricole locale.

Prin intermediul Programelor IFAD, Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD a oferit suport tehnic pentru cinci APL-uri ce au construit infrastructura necesară piețelor agricole.

Datorită susținerii oferite au fost construite cinci piețe agricole în următoarele localități: s. Mihăileni, r. Râșcani; s. Sărata Veche, r. Fălești; s. Geamăna, r. Anenii Noi; s. Taraclia, r. Căușeni; s. Horești, r. Ialoveni.

În aceste sate au fost construite piețe moderne, care corespund standardelor și condițiilor de comercializare a produselor agro-alimentare, astfel încât cumpărătorii pot beneficia de o deservire calitativă, conformă normelor sanitar-igienice, iar agenții economici au condiții decente de comercializare a produselor agricole.

Petru Cigoreanu, primarul satului Horești și unul dintre beneficiarii Programul IFAD, a menționat că construcția unui spațiu amenajat, care să dispună de utilaje, tehnică destinată păstrării produselor de carne și lactate are un impact pozitiv, în primul rând, pentru locuitorii satului, care au acces la produse de calitate la prețuri accesibile, chiar în sat.

Totodată, primarul a apreciat faptul că în realizarea proiectului dat au fost implicați agenți economici locali care înțeleg necesitatea unei astfel de construcții pentru dezvoltarea localității, dar și a propriilor afaceri.

„Desigur că, toate eforturile noastre ar fi fost puțin realizabile dacă nu identificam principalul finanțator, adică Fondul Internaţional pentru Dezvoltarea Agricolă, Programele căruia sunt implementate de UCIP IFAD”, a mai spus Petru Cigoreanu.

Primăriile, fiind organul care sunt direct responsabile de dezvoltarea localităților, de bunăstarea oamenilor, implicându-se în construcția piețelor locale încurajează producătorii locali, satisfac cererea de consum a locuitorilor cu produse locale sigure și sănătoase, reduc costurile indirecte a fermierilor și a timpului necesar pentru comercializarea producției agricole în piețele amplasate departe de locul de producere.

În urma solicitărilor parvenite din partea primăriilor – beneficiare a Proiectului, UCIP IFAD a elaborat un Ghid privind gestionarea și administrarea piețelor agricole locale, ce prezintă mai multe clarificări legate de cadrul normativ și instituțional în domeniul piețelor agricole, formele juridice de administrarea a acestora, procedurile de administrare și alte subiecte de interes.

Ulterior, în cadrul unei ședințe, la care au participat cele cinci primării, care au beneficiat de finanțare pentru construcția piețelor agricole,  a fost prezentat Ghidul elaborat

Proiectul a desfășurat o activitate vastă, necesară pentru elaborarea Ghidului, printre care a analizat legislația curentă, care reglementează gestionarea piețelor agricole aflate la balanța APL, inclusiv modalitatea de transmitere a infrastructurii de piață a APL către alte structuri legale.

A efectuat un sondaj al Primăriilor beneficiare pentru a identifica constrângerile și barierele de gestionare durabilă a infrastructurii.

O etapă importantă a fost și elaborarea modelelor de documente pentru APL necesare la gestionarea pieței agricole, regulamentul de funcționare a acestora, autorizațiile de funcționare, modelele de certificat de expertiză sanitar-veterinară, instrucțiuni de securitate a muncii, ș.a.

În același timp, UCIP IFAD, prin intermediul Proiectelor în derulare, îndeamnă Autoritățile Publice Locale să depună dosarele în continuare și să beneficieze de finanțare pentru construcția proiectelor de infrastructură.

Proiectul are caracter național, iar unul dintre obiectivele primare constă în a permite antreprenorilor mici din mediul rural, în special tinerii, femeile și micii fermieri, să își crească capacitatea de producție, rezistența la riscurile economice, de mediu și climatice și a asigura accesul acestora la piețe de desfacere.

Agrobiznes