La 02 mai curent, Primăria comunei Sarata Veche a organizat deschiderea pieții Agroalimentare cu pavilion comercial în satul Sarata Veche. La eveniment a participat și conducerea raionului Domnul Viorel BABII, președintele raionului, Domnii Vladimir TĂBÎRȚĂ, Roman RADU și Veaceslav TAMBUR, vicepreședinți ai raionului și Doamna Maria Galiț, primarul comunei Sarata Veche. Activitatea s-a desfățurat în cadrul proiectului finanțat prin programul de servicii financiare rurale și dezvoltare a businessului agricol, proiect finalizat în anul 2018, valoarea totală a investiției constituind 889 mii lei. Beneficiar al proiectului este Primăria comunei Sarata – Veche. Acest proiect a fost cofinanțat 70% de IFAD- Fondul Internațional pentru dezvoltarea agricolă, 30% – fiind contribuția APL, agenții economici și cetățenii.
Scopul proiectului este de a crea oportunitate pentru agenții economici și cetățenii din comună de a-și realiza marfa, producția autohtonă și de calitate direct de la producător.
sursa: www.cr-falesti.md