Victor Anghel, fermier: La tehnologia Mini-Till, eficiența economică și beneficiile pentru sol sunt evidente

Tehnologiile moderne de lucrare a solului cum ar fi Mini-Till ajung să fie testate de tot mai mulți producători de la noi, iar unii decid să le aplice și în propriile gospodăriile.

Printre principalele avantaje în aplicarea tehnologiilor moderne de lucrare a solului se numără protejarea acestuia, iar ca beneficiu colateral putem indica reducerea cheltuielilor. Anume din acest considerent, Victor Anghel a decis să aplice tehnologia Mini-Till pe terenurile pe care le gestionează.

În cadrul unui interviu, producătorul a menționat că eficiența economică a aplicării tehnologiei Mini-Till deja a fost resimțită. Mai mult, sistemul are și multiple avantaje asupra solului, cum ar fi reducerea eroziunii și a efectelor secetei, dar și îmbunătățirea structurii.

„Suntem o companie care cultivă culturi anuale, respectiv pentru aceasta avem nevoie de tehnică care să ne ajute la lucrarea solului, dar și evitarea distrugerii acestuia. Deși activăm de puțini ani, am reușit să testăm atât tehnologia clasică, cât și Mini-Till”.

Pe parcursul anilor, suprafața pe care o prelucrează a variat de la 40 de hectare în anul 2017, 280 ha în 2018 și 320 deja în anul 2019.

„Terenurile noastre sunt situate în satul Cuizăuca, raionul Rezina și pe parcursul anilor ne-am extins majorând suprafața. În anul 2017 am aflat despre posibiitatea de a obține un grant de la UCIP IFAD. Am pregătit întreg pachetul de acte și am decis să ne încercăm norocul. A fost destul de ușor să completăm pachetul de documente și după o lună am putut deja beneficia de grant, care ne-a acoperit cheltuielile la achiziţionarea unei semănători”.

Principalul motiv pentru care a ales să lucreze terenurile după tehnologia Mini-Till a fost necesitatea de a minimaliza cheltuielile.

„Atunci când am decis să cumpăr tehnica, m-am gândit că trebuie să fie una potrivită anume pentru tehnologia Mini-Till. După ce am studiat, m-am informat, am înțeles că astfel voi putea reduce cheltuielie, aceasta fiind o necesitate pentru compania noastră. Începând cu anul 2019 am implementat paralel însămânțarea și prelucrarea solului după tehnologia Mini-Till, pentru că am realizat că doar efectuate paralel pot ajuta la înregistrarea rezultatelor scontate. Pentru cerealele de primă grupă cum ar fi grâul și orzul, aplicăm doar tehnologia Mini-Till. Acum pot să spun sigur că, efeciența economică este evidentă”.

Fermierul ne-a spus că nu intenționează să majoreze suprafața, dar se vor axa mai mult pe calitatea lucrărilor.

„Pentru noi este deosebit de importantă calitatea lucrărilor realizate, dar și producției finite, pe care, de altfel, trebuie să avem unde o realiza. Cotractele futures reprezintă anumite riscuri, poți să câștigi, dar la fel poți și să ai pierderi. De aceea, preferăm să realizăm producția atunci când considerăm că este un preț mai bun”.

Pe finalul discuției, Victor Anghel a menționat că este foarte mulțimit că a putut să acceseze grantul și să procure tehnica necesară.

„Deja au fost prieteni și colegi care mi-au urmat exemplu și au apelat la UCIP IFAD. Consider că este un mare ajutor pentru producătorii care dezvoltă afaceri în țara noastră”.

Agrobiznes