Implementarea platformei de e-Raportare pentru sectorul financiar nebancar, o colaborare de succes între UCIP IFAD si CNPF

Datorită colaborării de peste 5 ani, Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD (UCIP IFAD) și Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) au reușit să realizeze unul dintre cele mai frumoase obiective – dezvoltarea sectorului asociațiilor de economii și împrumut (AEÎ). Acest lucru a fost realizat prin elaborarea de studii, evaluarea și actualizarea de acte legislative pentru dezvoltarea sectorului AEÎ, participarea la vizite de studii internaționale și training-uri naționale pentru dezvoltarea capacităților CNPF.

Unul dintre cele mai notorii succese înregistrate ține de elaborarea unui sistem informațional de baze de date, care se află în gestiunea CNPF, în baza căruia, din anul 2018, AEÎ și Organizațiile de creditare nebancară (OCN) prezintă situațiile financiare în format electronic, iar CNPF are acces în regim online la datele financiare ale instituțiilor financiare nebancare.

Cum s-a schimbat activitatea AEÎ și care sunt avantajele cumulate de care pot beneficia acestea am aflat de la Alina Cebotariov, directorul Departamentului creditare nebancară, CNPF.

Când a fost creat sistemul de raportare electronic și de ce a fost necesară trecerea la raportarea electronică, inclusiv pentru AEÎ?

 ”Temelia pentru eficientizarea prezentării rapoartelor financiare și generalizarea datelor corespunzătoare pentru sectorul AEÎ a fost pusă încă în anul 2017, cu suportul considerabil al UCIP IFAD, care a acordat asistență tehnică CNPF în temeiul unui acord de parteneriat. Pentru a aprecia necesitatea „digitalizării” procesului de raportare, este important să înțelegem rolul și mărimea acestui sector de creditare nebancar. Primele AEÎ au fost create la finele anilor `90, constituite benevol de persoane fizice și juridice, asociate pe principii comune, care acceptă de la membrii săi depuneri de economii și le acordă acestora împrumuturi.

Prioritar, AEÎ sunt localizate în zonele rurale, prestând servicii financiare persoanelor cu venituri mici, agricultorilor, care nu se califică drept potențiali clienți pentru băncile comerciale. În prezent, dețin licență de activitate circa 230 de AEÎ.

AEÎ sunt în drept nu doar să acorde împrumuturi, dar și să accepte de la aceștia depuneri de economii – drept permis doar băncilor. Această competență specială implică și anumite riscuri. Pentru a reduce potențialele riscuri de nerambursare a resurselor atrase de la populație sunt necesare raportări cât mai detaliate, cu periodicități extinse, pentru a monitoriza cu prudență evoluția indicatorilor de performanță ai AEÎ.

AEÎ trebuie să prezinte rapoarte specializate lunare, trimestriale și anuale, completând peste 10 anexe cu un șir de detalieri financiar-prudențiale. Până la instituirea raportării electronice, peste 230 de AEÎ prezentau periodic rapoartele financiare în format de hârtie, iar CNPF în calitate de regulator urma nu doar să identifice erorile și corecțiile admise de AEÎ, dar și să consolideze și analizeze valorile pentru a lua decizii cât mai prompte în materie de supraveghere. ”

Ce reprezintă în prezent acest sistem de raportare, care sunt avantajele obținute în rezultatul implementării?

„Sistemul informațional al CNPF de colectare și analiză a rapoartelor financiare în sectorul de creditare nebancară este o soluție IT completă și eficientă de gestionare a rapoartelor care acoperă întregul flux de lucru de colectare și analiză. Începând de la definirea formei, completarea, semnarea digitală, monitorizarea procesului de colectare, analiza ulterioară și scorul de performanță, inclusiv identificarea beneficiarilor efectivi ai entităților – toate aceste funcții sunt în prezent efectuate în timp minim cu o eficiență maximă.”

Implementarea acestui sistem aduce avantaje considerabile atât subiecților de raportare (AEÎ), cât și supraveghetorului, economisind timp și resurse umane și materiale, implicate masiv la prelucrarea datelor transmise pe hârtie.

La ziua de azi, fiecare AEÎ poate prezenta raportul său financiar din orice calculator care are acces la internet, într-o manieră extrem de ușoară, accesând pagina corespunzătoare oferită din timp de CNPF. Datorită faptului că au fost introduse peste 500 de legături matematice și logice între indicatorii care urmează a fi prezentați de AEÎ, erorile au fost aduse la minim. Un aspect important este și transparența prezentării datelor, orice modificare fiind înregistrată în sistem, timpul, ora și utilizatorul care a efectuat operațiunea, fapt care nu permite manipularea datelor retro-activ și diminuează semnificativ riscurile apariției elementelor de corupție.

La nivel de analiză de date, sistemul permite generalizarea informațiilor de către CNPF în timp de „un clic”, cu posibilități de extragere a oricăror date intersectate, inclusiv analiza în evoluție a acestora.

Recent, cu suportul UCIP IFAD, sistemul informațional a fost extins prin implementarea modulelor de analiză a tuturor beneficiarilor efectivi ai entităților raportare, precum și soluție IT de monitorizarea a indicatorilor de alertă timpurie pentru sectorul AEÎ.”

Câte entități raportează la zi în acest sistem?

„În prezent, sistemul gestionează peste 501 de entități raportoare, numărul utilizatorilor sistemului a ajuns la 901. Actualmente, în sistem sunt stocate 6487 de seturi de rapoarte financiare, cu o dinamică de înregistrare medie de aproximativ 510-530 de rapoarte trimestrial. Numărul de entități este semnificativ datorită extinderii acestui sistem de raportare și față de un alt sector de creditare nebancară – cel al Organizațiilor de Creditare Nebancară”.

Cât de utilă a fost colaborarea cu UCIP IFAD?

„Asistența tehnică oferită de UCIP IFAD pentru CNPF în vederea îmbunătățirii supravegherii sectorul de AEÎ nu s-a limitat doar la elaborarea sistemului informațional. Astfel, UCIP IFAD este mereu alături de CNPF la multe inițiative ale supraveghetorului care vin să eficientizeze instrumentele de reglementare și monitorizare deținute. Un șir de studii, training-uri, analize, precum și asistență la elaborarea mai multor actelor normative au fost susținute de experții atât internaționali, cât și cei locali contractați de UCIP IFAD pentru sectorul AEÎ. Cred că întregul sistem al AEÎ, care este unul destul de extins, beneficiază considerabil de asistența tehnică oferită de ani de zile de către UCIP IFAD, prin implementarea celor mai bune practici sectoriale și perfecționarea instrumentelor și mecanismelor aplicate”

Implementarea serviciilor de raportare electronice către CNPF de către sectorul financiar nebancar este una dintre cele mai importante rezultate a asistenței IFAD în Moldova, care va fi acordată în continuare pentru dezvoltarea sectorului AEÎ și prin urmare, îmbunătățirea serviciilor financiare acordate populației din mediul rural.

Datorită rezultatelor obținute în cadrul colaborării dintre UCIP IFAD și CNPF vor urma și alte proiecte menite să aducă beneficii tuturor participanților sectorului financiar nebancar.

 

Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) este autoritate publică autonomă, responsabilă faţă de Parlament, care autorizează şi reglementează activitatea participanţilor pe piaţa financiară nebancară, precum şi supraveghează respectarea legislaţiei de către ei. Comisia Naţională a Pieţei Financiare este independentă în exercitarea funcţiilor sale, desfășurîndu-și activitatea în temeiul Legii 192/1998.

CNPF are drept obiective de bază asigurarea stabilităţii, transparenţei, siguranţei şi eficienţei sectorului financiar nebancar, prevenirea riscurilor sistemice şi manipulării pe piaţa financiară nebancară, protejarea drepturilor participanţilor la piaţa financiară nebancară.

Autoritatea CNPF se extinde asupra participanţilor profesioniști la piaţa financiară nebancară, care sînt reprezentate de persoanele licenţiate sau autorizate pe piaţa de capital, participanţii profesionişti la piaţa asigurărilor, fondurile nestatale de pensii, asociaţiile de economii şi împrumut, organizaţiile de creditare nebancară şi birourile istoriilor de credit.

 Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD (UCIP IFAD) a fost creată prin Hotărârea Guvernului RM nr. 980 din 25.09.2000 fiind  împuternicită cu autoritatea deplină asupra administrării şi coordonării proiectului. Componentele Programelor IFAD sunt implementate în conformitate cu procedurile stabilite şi aprobate de către IFAD de comun acord cu Guvernul Republicii Moldova. Intervențiile Proiectelor vizează aspecte de asistență la măsurile structurale aplicate în agricultură, reducerea sărăciei și fluxului de migrație din zona rurală, siguranța și securitatea alimentară, vulnerabilitatea la schimbările climaterice și sporirea competitivității. 

Scopul programelor IFAD implementate în Republica Moldova este de a reduce nivelul sărăciei în mediul rural prin: crearea de condiţii favorabile pentru majorarea veniturilor celor mai săraci membri ai societăţii rurale, asigurarea accesului sporit la pieţe de desfacere, crearea noilor locuri de muncă,  adaptarea producătorilor agricoli la schimbările climaterice, stimularea creşterii activităţilor agricole strategice şi de afaceri în mediul rural. În cei 20 de ani de implementare şi afirmare UCIP IFAD a demonstrat, că proiectele implementate în țara noastră au contribuit esențial la schimbările din zonele rurale, susținând  astfel zeci de antrepenori ca să-și găsească rostul acasă și mai multă populație rurală  să dispună de condiții de viață mai decente.