Proiectul de Rezilienţă Rurală (IFAD VII), finanțat de Fondul Internaţional pentru Dezvoltarea Agriculturii (IFAD), prin intermediul Programului de adaptare pentru micii Producători (PAMF) şi implementat de către Unitatea Consolidată pentru Implementarea Proiectelor IFAD, este conceput pentru a îmbunătăți condiţiile de viaţă a populației din zona rurală, a reduce sărăcia prin consolidarea rezistenţei la schimbările climatice şi a îmbunătăţi oportunităţile economice.
UCIP-IFAD va contracta în bază de concurs o companie prestator de servicii, care va implementa proiectul pilot în cadrul căruia va fi oferit suport femeilor care activează în agricultură, fie individual sau în grupuri de producători, în zonele rurale vulnerabile la schimbările climatice, în scopul accesării granturilor pentru diversificarea afacerilor, a spori veniturile şi a deveni mai rezistente la schimbările climatice. Proiectul va fi implementat în următorii 5 ani (2018-2022) şi îşi va desfăşura lucrările în cele mai vulnerabile localităţi la schimbările climatice, identificate de UCIP-IFAD. Aria proiectului pilot, va cuprinde patru raioane (Teleneşti, Nisporeni, Călăraşi şi Rezina) şi circa 30 de APL din aceste raioane.
Conform manualului de implementare a proiectului, UCIP-IFAD va acorda suport financiar până la 1500,00 USD pentru femeile care lucrează în mod individual în agricultură, cu contribuţia financiară în mărime de 20%, iar femeile care activează în grupurile de procesare pot beneficia de granturi de până la 8000,00 USD/per grup, cu marja de cofinanţare de 15% în contribuție bănească. Numărul beneficiarilor proiectului pilot este estimat la circa 390 femei-fermieri.
Prestatorul de servicii selectat în bază de concurs, va fi responsabil pentru mobilizarea socială în satele din zona proiectului pilot, identificarea femeilor care activează ca fermieri individuali sau în grupuri de producători, care sunt eligibile pentru finanţare, au interes în diversificarea afacerilor cât şi în aplicarea tehnologiilor noi de rezilienţă climatică. La fel, prestatorul de servicii selectat, va oferi servicii de orientare investițională potențialii beneficiari, prin organizarea seminarelor de instruire, va elabora Concepte simplificate de afaceri pentru fiecare beneficiar din aria proiectului, va acorda asistență beneficiarilor la pregătirea documentelor de rambursare a cheltuitelor, inclusiv a celor justificative pentru investiția efectuată, va elabora planul de lucru pentru următoarea perioadă de implementare a proiectului și va monitoriza implementarea investiției și atingerea obiectivelor investiționale.
Sarcini şi responsabilități:
- Întreprinderea activităţilor de mobilizare socială, care va cuprinde măsuri privind informarea femeilor din satele/comunele parte a primăriilor din zona proiectului pilot, despre scopul și obiectivele proiectului, condițiile de eligibilitate și modalitățile de accesare a granturilor. Aceste activități se planifică a fi organizate în 30 de APL din aria proiectului pilot;
- Desfășurarea activităților de suport în identificarea investiției prin organizarea și desfășurarea a 16 seminare de instruire în cele 30 APL-ri din aria proiectului pilot și completarea a 390 de cereri de solicitare a grantului.
- Elaborarea Conceptului și argumentării ideii de afaceri a beneficiarilor din aria proiectului (390 concepte), în baza cererilor de solicitare a grantului aprobate de către UCIP/IFAD. Coordonarea Conceptelor de afaceri cu APL-le și aprobarea lor de către UCIP/IFAD;
- Prezentarea spre aprobare a cererilor de solicitare a grantului în Ședința Comitetului de aprobare a granturilor (390 cereri aprobate).
- Oferirea asistenței solicitanților de granturi în pregătirea documentelor de justificare a cheltuielilor pentru 390 de beneficiari, care vor cuprinde cererea-tip, factura de plată pentru achiziția efectuată, ordinul de plată, etc.. Prezentarea acestui pachet de documente la UCIP-IFAD pentru aprobare;
- Elaborarea planurilor de activitate pentru fiecare an consecutiv de implementare a proiectului pilot (2019, 2020, 2021) cu specificarea necesităților de instruire a beneficiarilor de grant, stabilirea temelor de instruiri, a asistenței necesare și supravegherea implementării investiției și atingerea obiectivelor beneficiarilor preconizate prin investiție.
Cerințe minime de eligibilitate:
- Persoană juridică înregistrată în Republica Moldova, disponibilă să presteze serviciile solicitate.
- Experiență de cel puțin 5 ani în domeniul elaborării Planurilor de afaceri și a studiilor de fezabilitate în domeniul agriculturii și procesării produselor agricole.
- Experienţă de cel puţin5 ani în consultare şi instruire în domeniul agriculturii.
- Echipă de experți calificați pentru prestarea serviciilor solicitate.
Companiile de consultanță vor fi evaluate p/u includerea în lista-scurtă în baza următoarelor criterii:
Criterii de calificare |
Punctaj maxim |
Punctaj maxim în raport cu numărul maxim al anilor de experiență în domeniul elaborării business planurilor și a studiilor de fezabilitate în agricultură: 1-5 ani: 5 puncte, 6-10 ani:10 puncte, 11-15 ani: 15 puncte, peste 16 ani: 20 de puncte. |
20 |
Punctaj maxim în raport cu numărul maxim al business-planurilor (BS) și studiilor de fezabilitate (SF) elaborate: 1-15 BS&SF elaborate: 10 puncte, 16-30 BS&SF elaborate: 15 puncte, 31-45 BS&SF elaborate: 20 puncte, peste 46 BS&SF elaborate: 30 puncte. |
30 |
Punctaj maxim în raport cu numărul maxim al business-planurilor (BP), studii și programe (SP) elaborate: 1-10 BS&SP elaborate: 10 puncte, 11-20 BS&SP elaborate: 15 puncte, 21-30 BS&SP elaborate: 20 puncte, peste 31 BS&SP elaborate: 30 puncte. |
30 |
Punctaj maxim în raport cu numărul maxim al experților antrenați în activitățile solicitate: 1-2 experți: 10 puncte, 3-5 experți: 20 puncte, peste 6 experți: 30 de puncte. |
20 |
Prestatorul de servicii va fi selectat in conformitate cu metoda de Selectare Bazată pe Calitate-cost (QCBS) expusă în Manualul de Procurări IFAD.
UCIP-IFAD nu permite asocierea companiilor la manifestarea interesului pentru acest concurs și nici la etapele ulterioare.
Doar companiile care vor fi selectate în Lista scurtă vor fi invitate să prezinte oferta tehnică și oferta financiară.
Modelul scrisorii de exprimare a interesului poate fi descărcat aici: Scrisoarea de exprimare a interesului
Expresiile de interes vor fi transmise în scris la adresa de mai jos (personal, prin poștă, sau e-mail) până la 28.08.2018, ora 16:00.
Mai multe informații pot fi solicitate la adresa indicată mai jos:
Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD (UCIP-IFAD)
Attn: Nadejda Russu, Specialist Procurări, of. 1303,
bd. Ștefan cel Mare și Sfînt, 162, Chișinău,
MD-2004, Republica Moldova.
E-mail: procurement@ucipifad.md