Cel de-al 1000-lea beneficiar al Programului Rural de Reziliență Economico-Climatică Incluzivă (IFAD VI).

Al 1000-lea beneficiar al Programul Rural de Reziliență Economico-Climatică Incluzivă (IFAD VI) urmează să își realizeze visul și să dezvolte o afacere la el acasă. Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD îi dorește un început frumos și realizări notabile.

În cei 17 ani de activitate Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD, în cadrul componentei Finanțare rurală, a susținut peste 4600 de beneficiari din zonele rurale ale Republicii Moldova oferind credite la condiții avantajoase și granturi nerambursabile pentru tineri antreprenori. Printre beneficiari se numără:

· 998 Întreprinderi Mici și Mijlocii;

· 2800 membri ai Asociațiilor de Economii și Împrumuturi;

· 804 Tinerii Antreprenori.

În rândul antreprenorilor care au beneficiat de susținerea noastră financiară, un număr mare a înregistrat succese remarcabile în domeniile în care activează, iar reușitele lor au fost reflectate în Istoriile de succes care prezintă un exemplu și un imbold pentru cei care doresc să își deschidă o afacere proprie.

Instruirea, în cadrul Programelor IFAD, constituie un aspect important, în toți acești ani de activitate au fost organizate cu regularitate seminare în funcție de grupurile țintă și solicitările pieței. Tematicile abordate în cadrul instruirilor au fost diverse, participanții fiind inițiați în domeniul managementului, marketingului, planificării și gestionării afacerilor. Peste 4300 participanți, printre care tineri antreprenori, micro antreprenori (membri AEI) și Instituțiile financiare participante, au beneficiat de seminare pre și post-finanțare.

Alte oportunități pentru antreprenorii din mediul rural care doresc să își întemeieze sau să își dezvolte o afacere:

· Credite pentru finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii;

· Granturi pentru tinerii antreprenori;

· Granturi pentru dezvoltarea lanțurilor valorice în domeniile: apicultură, legumicultură, producerea strugurilor de masă;

· Granturi competitive pentru dezvoltarea infrastructurii publice locale cu caracter economic;

· Împrumuturi pentru micro antreprenori.

Pentru a beneficia de alte servicii oferite de UCIP-IFAD accesați site-ul: http://www.ifad.md/sau ne puteți contacta la numerele de telefon (+373 22) 22 50 46; 21 00 56.