Lipsa infrastructurii împiedică dezvoltarea social-economică a oricărei localității, în multe sate construcția unui podul este de importanță locală, dar un astfel de proiect implică costuri investiționale importante. În Republica Moldova locuitorii mai multor unități administrative se confruntă cu astfel de probleme, neavând o infrastructură bine dezvoltată nu își permit o dezvoltare economică durabilă și ca urmare atragerea de noi investiții în regiune.
Investițiile în infrastructură sunt întotdeauna strategice şi de o mare importanță pentru orice comunitate. Agenții economici din satul Sireți, raionul Strășeni, realizând care este valoarea economică pe care o va aduce construirea podului din localitate și-au consolidat forțele și au solicitat cofinanţare în cadrul Programului Rural de Rezilienţă Economico-Climatică Incluzivă (IFAD VI) în vederea creării obiectului de infrastructură. Rolul Grupului client a fost de a coordona proiectul, de a contribui la desfășurarea lucrărilor şi a da în exploatare podul cu căile de acces. La acest proces au participat unsprezece agenții economici locali cu o cofinanțare de 30% din costul proiectului, iar implicarea directă a agenților economici a fost esențială pentru buna desfășurare a întregului proces.
În luna iulie, curent, obiectul de infrastructură din satul Sireți a fost dat în exploatare, astfel agenții economici care își desfășoară activitatea agricolă în această zonă vor avea acces liber, indiferent de condițiile climaterice, către terenurile pe care le dețin. Valoarea totală a proiectului a constituit circa 3 mln. MDL, construcția podului peste pârâu și drumul de accesul din ambele părți are o lungime de 150 m cu două benzi de circulație.
Cu toate că investițiile în infrastructură nu aduc rezultate imediate, efectele acestora se vor resimți în timp, odată cu implicarea mediului de afaceri şi a societății, iar satul Sireți urmează să își valorifice potențialul economic iar ca rezultat sporirea calității vieții oamenilor, dezvoltarea pieței muncii și creșterea atractivității sectorului agroindustrial prin atragerea de noi investiții.
Cunoscutul proverb ”Unde-s mulți puterea crește” a fost cu brio aplicat în practică de o mână de săteni care și-au coordonat eforturile pentru realizarea unui proiect de care va beneficia întreaga localitate. Acest caz cu siguranță îi va determina și pe alți agenți economici din diferite colțuri ale țării să le urmeze exemplu, implicându-se activ și cu devotament în acțiuni menite să susțină dezvoltarea localității.