În scopul reducerii riscurilor și a efectelor utilizării pesticidelor asupra sănătății populației și asupra mediului, Executivul a aprobat Planul național de acțiuni privind diminuarea riscurilor asociate utilizării produselor de uz fitosanitar, pentru anii 2023-2027.
Vicepremierul Vladimir Bolea a menționat că elaborarea documentului este determinată de necesitatea utilizării raționale a produselor de protecție a plantelor.
„Proiectul a fost elaborat pentru a ocroti sănătatea cetățenilor și pentru a garanta un mediu sănătos de viață, printr-un management adecvat al pesticidelor. Pentru buna implementare a prevederilor, vom desfășura activități de informare a populației și de instruire a agenților economici privind efectele negative generate de depozitarea și utilizarea neconformă a produselor respective”, a subliniat oficialul.
Suplimentar, proiectul stabilește norme privind introducerea pe piață a echipamentelor de aplicare a pesticidelor, care vor garanta respectarea cerințelor în materie de mediu. De asemenea, documentul prevede elaborarea unui ghid privind stabilirea condițiilor specifice de pulverizare aeriană, metodă care poate avea efecte extrem de dăunătoare asupra sănătății umane și asupra mediului, precum și de utilizare a dronelor agricole.