„Investește în viitorul tău” – program care se bucură de atenția specialiștilor și formatorilor de opinie din domeniul economico-financiar

Inițiativa UCIP IFAD de promovare a educației financiare pentru o generație #EducatăFinanciar nu a fost trecută cu vederea de oameni și specialiști în domeniul economico-financiar, inclusiv business traineri și consultanți precum Olga Melniciuc, Alina Andriuță și Dumitru Talmazan.

„Vă spuneam că recent am descoperit pagina https://www.ucipifad.md/program-de-educatie-financiara și urmăresc video-urile create pe YouTube. Minunat proiect. Ajută la înțelegerea și comunicarea cu banii la Per Tu. Banii trebuie Calculați. Eu trag sperieturi zdravene de fiecare dată când proprietarii de afaceri (nu mai zic de persoane fizice) nu au un bun proces de bugetare în firmă, când nu sunt conștienți de câte active și pasive au, de cum să-și organizeze un cashflow. Câți ai? Câți îți trebuie? Cum obții diferența?”, a scris Andriuță pe pagina sa de facebook.

„Mare e bucuria mea că în țara noastră se dezvoltă programe complexe care presupun tocmai educație financiară. Vorbesc aici de UCIP IFAD Moldova și de Programul de educație financiară “Investește în viitorul tău”. Intrați pe toate resursele și veți găsi cum să alimentați creierul cu cele mai relevante informații!”, a adăugat business trainerul.

La rândul său, antreprenorul și expertul în comunicare digitală Dumitru Talmazan, într-o postare pe contul său de instagram, a încurajat internauții să înceapă să-și construiască stabilitatea financiară prin administrarea rațională a bugetului personal sau al afacerii.

„Să deții controlul asupra bugetului tău e tare important, mai ales că eu nu am avut o educație financiară din copilărie, așa cum se obișnuiește acum. Vă recomand să testați aplicația AgriBusiness. E o aplicație creată de ai noștri, ceea ce mi se pare tare fain, iar ce mi-a plăcut este că gestionezi de sine stătător Bugetul Personal și cel al Afacerii, introduci tranzacții de venituri și cheltuieli per diferite categorii, poți vizualiza graficul evoluției cheltuielilor și veniturilor.”

Și Olga Melniciuc a încurajat internauții să urmărească Programul „Investește în viitorul tău” și să acceseze aplicația AgriBusiness Budget, elaborată de specialiștii UCIP IFAD, pentru a-și îmbunătăți abilitățile de administrare financiară.

Probabil că printre cele mai sănătoase obiceiuri financiare pe care le-am putea avea ar fi să ținem o evidență a cheltuielilor și veniturilor (în special dacă avem mai multe surse de venit) și să ne stabilim un buget de economisire. Prin mâinile mele au trecut zeci de diferite programe și aplicații care să mă ajute să țin evidența banilor. Însă nici una nu era adaptată la contextul local, economic și fiscal. FINALLY, am dat de o aplicație made in Moldova și for Moldova. Se numește AgriBusiness – însă să nu vă gândiți ca e doar pentru cei din agricultura. Ea este tare comodă și utilă pentru oricine”, a scris Melniciuc pe contul său de instagram.

 „Kudos echipei pentru contribuția indirectă pe care o aveți în dezvoltarea economiei țării. Aveți în mine un mare susținător! Pentru cei care sunt interesați, intrați pe pagina investeste_in_viitorul_tau și găsiți acolo toată informația!”, a sugerat business trainerul în postarea sa.

Ne bucurăm că munca echipei UCIP IFAD este apreciată și ne dorim ca zi de zi, tot mai mulți cetățeni, inclusiv adolescenți, tineri antreprenori, femei de afaceri, să conștientizeze că o bună planificare a cheltuielilor și veniturilor, acumularea economiilor sunt calea spre succesul personal și al afacerii.

Vă invităm să ne urmăriți pe rețelele de socializare @investeste.in.viitorul.tau și @UCIPIFAD, cât și pe pagina web www.ucipifad.md pentru a explora resurse și instrumente de educație financiară indispensabile pentru creșterea capacitații financiare a fiecăruia pentru un viitor mai bun.   

Investește în viitorul tău!!!