Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) Viorel GHERCIU a purtat discuții, astăzi, cu Samir BEJAOUI, directorul de țară al Fondului Internațional pentru Dezvoltare Agricolă (IFAD) pentru Republica Moldova. Subiectele întrevederii au făcut referință la demersul implementării proiectelor în derulare: Proiectul de Reziliență Rurală (IFAD VII) și Proiectul „Îmbunătățirea capacităților pentru transformarea zonei rurale (IFAD VIII).
În același context, a fost abordat progresul înregistrat la crearea Fondului de Garantare a Creditelor în Agricultură și atragerea surselor investiționale de la OPEC pentru un proiect nou de reabilitare a sistemelor de irigare centralizate în Moldova.
„Din anul 2000 și până în prezent, Guvernul țării noastre a semnat opt acorduri de finanțare cu IFAD în valoare de peste 142 milioane dolari SUA, din care circa 23 milioane dolari SUA au fost granturi nerambursabile. Grație suportului oferit, am reușit să îmbunătățim condițiile de viață ale cetățenilor din mediul rural, să sporim accesul la piețe de desfacere, să creăm noi locuri de muncă, să ajutăm producătorii agricoli să se adapteze la schimbările climatice, să stimulăm creșterea activităților agricole strategice și de afaceri în localitățile din țară. În prezent, prin intermediul Proiectul de Reziliență Rurală (IFAD VII) inițiat în 2017, avem ca obiective să îmbunătățim nivelul de viață a populației rurale și să reducem sărăcia. Pentru noi este important să putem contribui la creșterea veniturilor populației sărace de la sate și să facilităm dezvoltarea business-ului agricol. Cu ajutorul celuilalt proiect „Îmbunătățirea capacităților pentru transformarea zonei rurale (IFAD VIII), ce a fost lansat recent, vom iniția activități de sporire a rezilienței climatice a afacerilor agricole, de promovare a tehnologiilor noi, de realizare a transferului de cunoștințe, de implementare a inovațiilor etc.”, a precizat Viorel GHERCIU.
La fel, ministrul a declarat că, în cadrul proiectului vizat vor fi create 1000 locuri noi de muncă, vor fi acordate finanțări unui număr de 820 de antreprenori rurali și vor fi finanțate 20 de proiecte de infrastructură pentru irigare, 15 proiecte de drumuri de acces spre zonele de producere a grupurilor de producători.
„Referitor la progresul înregistrat de MAIA în crearea Fondului de Garantare a Creditelor în Agricultură, menționez că în proiectul Strategiei Naționale de Dezvoltare Agricolă și Rurală (2022-2027), unde sunt prezentate noile politici ale ministerului, au fost incluse prevederi ce reflectă suportul acordat sectorului agricol prin intermediul mecanismelor de garantare a creditelor agricole”, a declarat ministrul.