Ana Gavriluța, producătoare de căpșune: Am achiziționat un tractor obținând primul credit cu porțiune de grant al Proiectului TRTP

Ana Gavriluța este o tânără din satul Copanca, raionul Căușeni, care alături de soțul său Viorel dezvoltă o frumoasă afacere cu căpșune. Femeia povestește că totul a pornit de la hobby-ul soțului ce s-a transmis cu succes și către ea.

„Ne ocupăm cu creșterea căpșunelor atât în câmp deschis, cât și pe teren protejat, începând cu anul 2014, când am plantat primii 30 de ari de căpșune. Treptat, ne-am dezvoltat și am construit cinci sere cu o suprafață totală de 12 ari. În anul 2020, am câștigat un proiect și am mai construit 10 ari de sere, astfel că, la moment, avem 22 de ari de sere și 5 ha cu căpșune în câmp deschis. Soiurile pe care le cultivăm sunt Marmolada și Clery”, a povestit pentru Agrobiznes, Ana Gavriluța.

Dacă inițierea afacerii a venit din partea soțului, atunci dezvoltarea și extinderea a venit odată cu implicarea Anei.

La început a fost doar un hobby, ce a pornit de la faptul că părinții soțului creșteau căpșune, iar soțul a moștenit dragostea față de această cultură. În timp, hobby-ul s-a transformat în afacere de familie, unde muncim alături de alți trei angajați permanenți, iar în momentul recoltării mai apelăm și la 7-8 zilieri”. 

Eroina își amintește că soțul avea nevoie de un ajutor în cadrul afacerii și atunci s-a gândit că ar fi bine să se implice și ea.

Ambii avem responsabilități. El se implică pe partea ce ține de lucru în câmp, iar eu mă ocup de partea administrativă, realizarea producției, participarea la diverse proiecte și programe”.

La moment, principala piață de desfacere este cea angro și livrări online. Odată cu începerea pandemiei, soții Gavriluța și-au dezvoltat și segmentul ce ține de vânzările online.

„De mai mult timp ne doream să procurăm un tractor, deoarece am extins suprafețele și eram nevoiți să apelăm la prestări servicii, care erau destul de costisitoare. În plus, nu întotdeauna le puteam face la momentul necesar pentru că depindeam de disponibilitatea prestatorilor. În momentul în care eram în căutarea soluțiilor pentru a achiziționa tractorul am aflat despre oportunitatea de a beneficia de un credit cu porțiune de grant de la IFAD. Pot spune că nu am întâmpinat dificultăți în pregătirea dosarului, mai mult, am avut tot suportul din partea colaboratorilor Unității de Implementare. Unica mică problemă a fost faptul că, a trebuit să așteptăm o perioadă de patru luni, cererea am depus-o la începutul lunii noiembrie 2022, iar creditul l-am primit în februarie 2023”.

Tânăra spune că odată ce au cumpărat tractorul pot să efectueze lucrările atunci când au nevoie și, adițional, costurile sunt mai mici.

Acum putem realiza toate lucrările necesare pentru că am mai procurat un cultivator și grape cu discuri. Pentru noi a fost important că am putut beneficia de un grant în valoare de 40%, iar 60% din valoarea proiectului a fost credit”.

Pentru viitor și-au propus să majoreze suprafețele de căpșune în teren protejat și să reducă pe cât de mult posibil suprafețele din câmp deschis pentru că acestea presupun foarte multe riscuri.

„În plus, concurența pe piață la producția din câmp deschis este foarte mare, iar prețul este foarte mic. Mai ales în ultimul an, de când a început conflictul din Ucraina, tot mai puțină marfa merge spre export, pentru că este bine cunoscut că piața de desfacere pentru căpșunele din Moldova era Federația Rusă.

 Sperăm că, în următoarea perioadă, vor apărea și alte piețe de desfacere și din acest motiv căpșunele din câmp deschis vor fi și mai greu de realizat. Dar și lipsa brațelor de muncă este o problemă ce ne determină să revizuim modalitatea de cultivarea a căpșunelor. Respectiv, scopul nostru principal este de a mări suprafețele de sere”.

Întrebată care sunt motivele că femeile se implică mai puțin în dezvoltarea propriilor afaceri eroina a menționat că acestea au mai multe responsabilități acasă și este mai complicat să se dedice în totalitate unei afaceri.

„Cunoaștem că o afacere necesită foarte multă implicare, timp și dedicație. Un alt motiv ar fi și faptul că nu sunt susținute, pentru că încă se mai cred că femeile trebuie să stea acasă cu copiii. Dar nu pot să nu menționez că, totuși, în ultima perioadă, văd tot mai multe femei care prind la curaj și se lansează în afaceri”.

În ceea ce ține de cultura pe care o cresc, Ana spune că chiar dacă este o cultură mai sensibilă la boli, se străduie să facă toate lucrările la timp și astfel reușesc să facă față tuturor provocărilor.

Și da, am trecut prin multe, am făcut multe experimente care ne-au învățat și călit”.

Ana susține că este important ca fiecare care se gândește la o afacere să încerce să o realizeze, să nu le fie frică pentru că atunci când muncești mult și te dedici obții rezultatele dorite.

De menționat că Ana Gavriluța este prima beneficiară a produsului dedicat tinerilor și femeilor în cadrul Proiectului Îmbunătățirea Capacităților pentru Transformarea Zonei Rurale (TRTP).

Această inițiativă este menită să sprijine antreprenorii din zona rurală, oferindu-le resurse financiare, valoarea maximă a pachetului financiar – 1 000 000 MDL,  și suport necesar pentru a-și crește afacerile în domeniul agricol, să își crească capacitatea de producție, rezistența la riscurile economice, de mediu și climatice și a asigura accesul antreprenorilor la piețe de desfacere.

Prin acest produs, Proiectul TRTP dorește să evidențieze potențialul extraordinar al tinerilor și femeilor, care sunt dornici să aducă inovație, sustenabilitate și prosperitate în comunitățile lor. Creditul cu porțiune de grant oferit sunt recunoașterea meritelor lor și a contribuției pe care o pot aduce la dezvoltarea sectorului agricol.

Beneficiarii vor putea utiliza aceste resurse financiare pentru a-și îmbunătăți și diversifica afacerile agricole, pentru a investi în tehnologii inovatoare, pentru a accesa piețe mai mari și pentru a-și consolida capacitățile antreprenoriale.

În plus, ei vor beneficia și de asistență și consultanță specializată, care îi va ghida în procesul de dezvoltare și le va oferi sprijin în luarea deciziilor importante.

Agrobiznes