“Extins” (prin relansare) Cerere de exprimare a interesului: Selectarea unei companii de consultanță pentru acordarea de servicii în scopul elaborării unui studiu privind managementul pășunilor comunale în Republica Moldova

Număr 68/21 PRR
Categorie ASAP
Data lansării Iteratia 1: 20 oct 2021 10:00Iteratia 2: 04 noi 2021 15:00Iteratia 3: 25 noi 2021 11:00
Data de încheiere Iteratia 1: 04 noi 2021 10:00Iteratia 2: 25 noi 2021 10:00Iteratia 3: 06 dec 2021 10:00

Obiectivul general al Proiectului de Reziliență Rurală este îmbunătățirea bunăstării populației rurale a Moldovei și reducerea sărăciei. Obiectivul de bază al dezvoltării Proiectului este de a consolida reziliența și de a îmbunătăți oportunitățile economice de securitate și siguranță alimentară pentru zonele rurale sărace, vulnerabilitatea la schimbările climatice, creșterea competitivității și reducerea fluxului de migrație din zonele rurale. O atenție deosebită în cadrul Proiectului este atribuită dezvoltării şi implementării tehnologiilor performante în domeniul agricol și managementului durabil al solului, cu impact pozitiv asupra ecosistemelor.

Restabilirea învelișului vegetal natural și productivității solului contribuie la creșterea rezilienței la schimbări climatice ale comunităților rurale, terenurilor agricole și ecosistemelor la nivel de peisaje agricole. Totodată, se îmbunătățește microclima în zona protejată prin micșorarea evaporării apei din sol și plante. Reieșind din cele menționate mai sus, precum şi din faptul că prin recunoașterea problemei ca fiind una semnificativă, UCIP IFAD are ca obiective promovarea şi implementarea bunelor practici de adaptare a ecosistemelor naturale cât și celor artificiale prin înființarea/reabilitarea învelișurilor de ierburi pe pășuni, terenuri degradate și ameliorarea terenurilor contaminate.

Obiectivul de bază a activităților care urmează a fi prestate de către compania de consultanță, constă în elaborarea unui studiu privind gestionarea pășunilor comunale în Republica Moldova, înființate/reabilitate cu suportul financiar extern (De exemplu: Proiectul: „Integrarea priorităților de conservare a biodiversității în politicile de planificare teritorială și practicile de utilizare a terenurilor din Moldova” (Primăriile: Bădiceni, Zastînca – r-nul Soroca și Copceac, Talmaza –  r-nul Ștefan Vodă), Proiectul ”Clima-Est: Gestionarea durabilă a pășunilor și pădurilor comunale în Parcul Național Orhei – primul parc național din Moldova pentru a demonstra atenuarea schimbărilor climatice și beneficiile adaptării și dividende pentru comunitățile locale” (Primăriile: Codreanca, Bravicea, Peresecina, Teleșeu, Trebujeni, Ivancea, Donici, Seliște, Ghetlova, Morozeni, Puțintei, Mașcăuți), precum și alte proiecte implementate în ultimii 10 ani, identificate de prestatorul de servicii.). Acest studiu va reflecta măsurile întreprinse întru reabilitarea/gestionarea pășunilor, care este starea actuală acestora (pășunile sunt viabile s-au nu, s-au păstrat s-au nu ierburile introduse prin lucrările de reabilitare, ce factori au influențat negativ s-au pozitiv asupra acestora), modul de gestionare, de către beneficiari, a pășunilor reabilitate și va propune întreprinderea unor măsuri de îmbunătățire a activității de înființarea/reabilitare și gestionare a învelișurilor de ierburi în cadrul Proiectului de Reziliență Rurală (IFAD VII).

I. Activitățile cheie

Prestatorul ce urmează a fi selectat va fi responsabil de realizarea următoarelor sarcini:

1. Efectuării unui studiu privind reabilitarea/înființarea și gestionarea pășunilor comunale, care va cuprinde următoarele sarcini:

2. Analiza cadrului de reglementare privind gestionarea pășunilor.

3. Identificarea, vizitarea, chestionarea și intervievarea în teritoriu a beneficiarilor (APL, agenți economici și alții, după caz) care au beneficiat de suport financiar din partea donatorilor externi, pentru înființarea/reabilitarea pășunilor.

4. Constatarea măsurilor întreprinse întru înființarea/reabilitarea pășunilor.

5. Evaluarea în teritoriu care este starea actuală a pășunilor înființate/reabilitate cu prezentarea imaginilor de la fața locului.

6. Identificarea măsurilor de gestionare a pășunilor înființate/reabilitate implementate de APL, având în vedere prevederile  actelor normative în vigoare și cerințele stabilite de donatori.

7. Identificarea beneficiilor obținute de APL și populația locală în urma investițiilor efectuate în înființarea/reabilitarea pășunilor.

8. Identificarea factorilor limitativi, barierelor și a constrângerilor cu care se confruntă APL în procesul de gestionare a pășunilor, în baza unor chestionare elaborate și aprobate în prealabil de UCIP IFAD.

II. Elaborarea Raportului privind reabilitarea/înființarea și gestionarea pășunilor comunale în Republica Moldova,

III. Organizarea unui eveniment online de informare pentru prezentarea rezultatelor Studiului privind reabilitarea/înființarea și gestionarea pășunilor comunale în Republica Moldova

Cerințe de calificare pentru companie:

1. Persoana juridică înregistrată în Republica Moldova.

2. Experiență în prestarea serviciilor de consultanță și elaborarea studiilor în domeniul agriculturii/silviculturii/biologiei și protecția mediului de cel puțin 3 ani.

3. Experiență de prestare a serviciilor de consultanță autorităților publice locale și elaborarea studiilor cu implicarea autorităților publice locale de cel puțin un contract în ultimii 3 ani.

4. Experiență profesională a echipei: liderul de echipă trebuie să dețină minim 3 ani de experiență în elaborarea studiilor pentru domeniile sus menționate, 2 experți cu studii în biologie, silvicultură s-au protecția mediului, care vor elabora chestionarele, vor efectua vizitele în teren cu scopul desfășurării chestionării și interviurilor, descrierii stării actuale a pășunilor (compoziția speciilor de plante, condițiile de mediu…), elaborarea raportului, participare la organizarea evenimentului online de informare etc.. Ambii experți vor avea minim 2 ani de activitate profesională în domeniile enumerate mai sus, inclusiv în elaborarea studiilor, strategiilor și alte documente relevante.

Important!

Nu se vor admite la concurs companiile care:

a. nu și-au îndeplinit obligațiunile și sarcinile în raporturile contractuale anterioare cu UCIP IFAD;

b. sunt implicate deja în 3 raporturi contractuale în derulare cu UCIP IFAD.

 Companiile de consultanță vor fi evaluate p/u includerea lor în lista-scurtă în baza următoarelor criterii:

 

Criterii de evaluare Punctaj maxim
1.      Profilul și experiența generală a companiei (ani de activitate cel puțin 3 ani) 20
2.      Experiență (din ultimii 3 ani) în prestarea serviciilor de consultanță și elaborarea studiilor în domeniul agriculturii/silviculturii/protecția mediului (cel puțin 2 contracte) 30
3.      Experiență (în ultimii 3 ani) de prestare a serviciilor de consultanță și elaborarea studiilor cu implicarea autorităților publice (cel puțin 1 contract) 20
4.      Echipa de experți pentru prestarea serviciilor solicitate (liderul de echipă minim 3 ani, restul experților minim 2 ani de experiență în domeniul vizat) 30
TOTAL 100

Prestatorul de servicii va fi selectat in conformitate cu Metoda de Selectare Bazată pe Calificarea Consultanților (CQS) expusă in Manualul de Procurări IFAD.

Doar companiile care vor fi selectate in Lista scurtă vor fi invitate să prezinte oferta tehnica și oferta financiară.

Scrisoarea de exprimare a interesului va include materiale și informațiile care demonstrează experiența și calificarea ofertantului, completată conform modelului.

Expresiile de interes vor fi transmise în scris la adresa de mai jos (personal, prin poștă, sau e-mail) până la 04.11.2021, 25.11.2021 06.12.2021, ora 10:00.

Notă: Scrisorile de exprimare a interesului prezentate de companiile care și-au exprimat interesul în cadrul primului termen al concursului, rămân în vigoare.

Mai multe informații pot fi solicitate în scris la adresa indicată mai jos:

Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD (UCIP IFAD)

Attn:  Specialist Procurări, of.  1307,

Ștefan cel Mare și Sfînt, 162,  Chișinău,

MD-2004,  Republica Moldova.

E-mail: procurement@ucipifad.md