Valentina Pănuță, apicultoare: Încurajez femeile să profite de sprijinul IFAD pentru a-și dezvolta propriile afaceri

Valentina Pănuță, din satul Negrea, raionul Hâncești, a transformat pasiunea sa pentru apicultură într-o afacere de succes. Acum 4 ani, început cu doar cinci stupi, iar la ora actuală numărul familiilor de albine a crescut la 150.

O etapă crucială în dezvoltarea afacerii a fost trecerea de la producție la procesarea produselor apicole, iar programele IFAD au jucat un rol esențial în această evoluție. Grație sprijinului IFAD, Valentina a avut ocazia să participe la o vizită de informare în România, unde a stabilit legături cu alți apicultori, a învățat noi rețete de mixuri și a descoperit metode de preparare a tincturii din propolis. În plus, a accesat finanțare de la IFAD pentru achiziționarea de echipamente, un omogenizator și un uscător de polen, esențiale pentru procesarea produselor sale.

Valentina Pănuță este activă în comunitatea antreprenorială, participând la instruiri, evenimente specializate și expoziții. Aceste experiențe îi permit să analizeze cerințele pieței, să își prezinte produsele și să învețe lucruri noi de la apicultori cu experiență. În opinia ei, rețeta unui business de succes este de a răspunde cerințelor consumatorilor, de a le livra produse de calitate, a investi în echipamente performante pentru minimalizarea cheltuielilor și a promova produselor atât la târguri și expoziții, cât și în mediul online. În acest sens, a înregistrat și o marcă comercială – Prisaca lui Ilie.

Femeia de afaceri nu se oprește aici. În timpul apropiat își dorește să majoreze numărul de familii de albini și să creeze noi produse apicole. În perspectivă, examinează posibilitatea de deschide o pensiune turistică, iar pentru acest lucru va apela la produsele financiare IFAD, care pot fi combinate cu granturi și subvenții din alte programe de suport antreprenorial.

Antreprenoarea încurajează femeile din mediul rural să fie curajoase, proactive și să profite de sprijinul Programelor IFAD pentru a-și dezvolta propriile afaceri acasă.

Urmați-i exemplu!