Anatol Graur: Până la 50% din cheltuielile gospodăriilor țărănești nu sunt documentate corect, suportând pierderi de profit

Impozitarea, contabilitatea și, per general, mecanismul de activitate legală în agricultură, în ciuda faptului că sunt extrem de importante, sunt subiectele mai puțin înțelese de către majoritatea fermierilor mici.

Însă, o gestionare deficitară a întreprinderii produce pierderi agricultorilor, astfel un rol decisiv joacă nu doar producerea propriu-zisă, ci și gestionarea întreprinderii.

Spre exemplu, potrivit expertului Anatol Graur, Asociația Națională a Tinerilor Manageri (ANTiM), doar la capitolul impozitare, până la 50% din cheltuieli sunt suportate, dar nu sunt documentate de către Gospodăriile Țărănești (GȚ).

Acest lucru duce la achitarea impozitelor mai mari, respectiv la reducerea profitului micilor antreprenori, care, deseori, este și așa unul destul de mic.

Pentru a facilita informarea femeilor antreprenoare, UCIP IFAD în parteneriat cu ANTiM a organizat o nouă rundă de instruiri gratuite dedicate femeilor beneficiare a programelor IFAD.

Anatol Graur mai menționează că, doar în această vară au fost făcute schimbări în legislație necesare de cunoscut de către fermieri.

„În cadrul instruirilor prezentăm aspecte care, dacă nu sunt cunoscute, pot afecta direct activitatea femeilor în agricultură. Începând de la înființarea unei afaceri, gestionarea documentelor și până la emiterea e-facturilor, aplicarea ștampilei pe documente, adică o gamă complexă de subiecte”, specifică expertul.

Ce ține de evidența contabilă, acesta a menționat că s-a abordat în special specificul recunoașterii, măsurării și calculării unor costuri sau formării costurilor unor active biologice, cum ar fi o livadă sau efectiv de vite.

„Deseori, cheltuielile sunt suportate de către întreprindere, dar acestea nu sunt documentate, prin urmare, oficial, întreprinderea nu înregistrează cheltuieli. Pe de altă parte, vânzările sunt oficial confirmate de facturi fiscale, iar din cauza nedocumentarii costurilor, se obține o bază de impozitare mare. Aici, devine primordială cunoașterea modului în care se elaborează documentele și de ce acestea sunt necesare. Sistematizarea cheltuielilor este foarte importantă”.

Multe gospodării țărănești nu analizează aceste aspecte, focusând-se doar pe activitatea de producere.

„GȚ, fiind o contopire a proprietății individuale cu a entității GȚ, ceea ce are membrul în proprietate ca cetățean se contopește ca ceea ce are GȚ. Deseori, fermierii utilizează bunurile proprii în activitatea GȚ, dar aceste cheltuieli sau mișcările de bani proprii nu sunt impozitate, în mare parte, corect. Mișcări financiare ca flux există în activitatea gospodăriilor, dar există particularități.

Dintre particularitățile și modificări importante de analizat de către fermieri, expertul menționează:

În cazul în care GȚ utilizează nu doar munca membrilor familiei, dar angajează și muncitori, la încheierea contractelor, fermierii trebuie să țină cont de faptul că au fost introduse schimbări în Clasificatorul ocupațiilor. Au fost introduse modificări cu privire la funcții și ocupații noi, precum și legate de egalitatea de gen.

Până acum, pentru zilieri nu era prevăzută o asigurare socială, iar acum aceasta este de 6%, lucru important de știut pentru calculul salariilor pe care îl achită gospodăriile țărănești zilierilor.

Pentru unele documente sau tranzacții nu mai este necesară aplicarea ștampilei, iar lista acestora a fost prezentată în cadrul seminarului.

La capitolul impozitare, s-au specificat avantajele formei organizatorico-juridice a GȚ față de alte tipuri de entități, inclusiv impozitarea bunurilor imobiliare, dar și modul de calculare.

Flexibilitatea subiectelor abordate a fost vastă, astfel încât antreprenoarele participante la instruiri au avut posibilitatea de a interacționa direct cu experții și de a obține răspunsuri argumentate la întrebările pe care le-au avut.

„Seminarul abordează exact subiectele care pentru mine erau de interes și căutam răspunsuri la alți colegi fermieri. Activăm în apicultură și sectorul producerii baciferelor, am beneficiat de un grant IFAD pentru achiziția utilajelor în stupină, în schimb, nu am putut beneficia de suport pentru achiziționarea sistemelor de irigare, deoarece la capitolul utilizarea sursei de apă există restricții, iar experții din cadrul seminarului ne-au oferit suportul necesar pentru soluționarea problemei și voi depune dosarul pentru finanțare”, a specificat Victoria Galben, beneficiară Proiect IFAD.

„Deținem o livadă de măr, soiuri timpurii. Îmi place mult instruirea, este organizată la nivel și vine cu răspunsuri la mai multe întrebări. La capitolul suportul oferit, am beneficiat de un grant de 84 de mii de lei pentru achiziționarea unei stropitori și freze pentru livadă”, specifică Violina Căldare, o altă beneficiară a programelor IFAD.

„Dezvoltăm, împreună cu întreaga familie, o afacere în apicultură, iar prin intermediul programelor IFAD am beneficiat de suport pentru achiziționarea utilajelor. Componenta suplimentară ce ține de instruire mi se pare foarte importantă pentru gestionarea eficientă a afacerii și am participat cu interes la aceasta”, a specificat Olga Dvornic.

Pentru micro antreprenoarele care doresc să-și dezvolte afacerile și au în gestiune până la 10 hectare, amintim că în cadrul Proiectelor IFAD  sunt disponibile mai multe opțiuni de finanțare: credite cu porțiune de grant pentru tineri și femei și credite cu porțiune de grant destinate pentru finanțarea micro antreprenoarelor.

Pentru clarificări și detalii, puteți solicita informații la numărul de telefon: 022-21-00-56

Agrobiznes