UCIP IFAD susține dezvoltarea afacerilor pentru tinerii și femeile din mediul rural

Tinerii și femeile, care desfășoară activități economice în domeniul agricol și dețin sau arendează până la 10 ha de teren, pot accesa un suport financiar de până la 1 milion MDL pentru dezvoltarea capacităților de producție.

Pachetul financiar include:
• Grant de până la 320.000 MDL
• Credit de până la 680.000 MDL.

Contribuția beneficiarilor este de minimum de 10% din valoarea totală a proiectului investițional. Această contribuție poate fi oferită fie în numerar, fie sub formă de bunuri materiale.

Activități eligibile pentru finanțare:
• Producerea, recoltarea și depozitarea fructelor, legumelor, plantelor medicinale și aromatice, semințelor și răsadurilor, culturilor de câmp și strugurilor de masă;
• Producerea legumelor în sere și/sau în câmp deschis;
• Creșterea animalelor, inclusiv achiziționarea animalelor de prăsilă, echipamentelor și utilajelor;
• Sortarea, procesarea și ambalarea produselor agricole;
• Construcția de depozite și depozite frigorifice pentru produsele agricole;
• Agroturism: achiziționarea de animale, echipamente și utilaje necesare dezvoltării unei ferme în complexul turistic;
• Alte activități conexe sectorului agricol.

Asistență tehnică și suport continuu:
UCIP IFAD oferă asistență tehnică gratuită pentru pregătirea dosarului de finanțare. În plus, tinerii și femeile antreprenoare care accesează finanțarea cu porțiune de grant beneficiază de suport post-finanțare, incluzând:
• Mentorat individual și în grup
• Sesiuni de instruire pentru dezvoltarea competențelor în managementul afacerilor.

Pentru informații suplimentare privind criteriile de eligibilitate și condițiile de aplicare, vizitați pagina https://shorturl.at/ZJrNn sau sunați la (022/21 00 56).