CNPF și UCIP IFAD au încheiat un acord de colaborare destinat fortificării capacităților sectorului AEÎ

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) și Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor Fondului Internațional pentru Dezvoltare Agricolă (UCIP IFAD) au semnat, recent, un acord de parteneriat care are drept scop realizarea obiectivelor stabilite în cadrul Programului Rural de Reziliență Economică Climatică Incluzivă (PRRECI) și a Proiectului de Reziliență Rurală (PRR) privind dezvoltarea sectorului Asociațiilor de Economii și Împrumut (AEÎ).

Acordul încheiat prevede acordarea finanțării nerambursabile de către UCIP IFAD pentru realizarea pe parcursul anului 2020 a următoarelor activități pentru dezvoltarea și fortificarea sectorului AEÎ:

  • elaborarea Strategiei de dezvoltare a sectorului AEÎ pe anii 2020-2025;
  • evaluarea sistemelor informaționale contabile utilizate de AEÎ;
  • elaborarea regulamentelor privind punerea în aplicare a Fondului de Garantare a Depunerilor de Economii;
  • elaborarea metodologiei de supraveghere bazată pe risc pentru AEÎ;
  • elaborarea politicii interne pentru efectuarea auditului AEÎ de către Asociația Națională Centrală a AEÎ și elaborarea altor amendamentelor la politica internă a  ANC a AEÎ.

Asistența tehnică acordată vine să continue colaborarea anterioară dintre UCIP IFAD și CNPF oferită în cadrul Programelor IFAD pentru dezvoltarea capacităților sectorului AEÎ, în urma căreia au fost realizate diferite activități notabile, dintre care enumerăm:

  • Crearea sistemului informațional de baze de date, în baza căruia, din anul 2018, AEÎ și Organizațiile de creditare nebancară (OCN) prezintă situațiile financiare în format electronic, iar CNPF are acces în regim online la datele financiare ale instituțiilor financiare nebancare. Adițional, în anul 2019, cu suportul UCIP IFAD, sistemul a fost extins și completat cu modulul analitic informațional de supraveghere bazată pe risc cu indicatori de alertă timpurie;
  • Elaborarea legislației privind fondul de garantare a depunerilor de economii în sectorul AEÎ;
  • Evaluarea Standardelor Naționale de Contabilitate (SNC) existente privind activitatea AEÎ și alinierea legislației la cerințele internaționale, în urma căreia, din anul 2017, AEÎ prezintă situațiile financiare conform noilor indicațiilor metodice privind particularitățile contabilității și prezentării informațiilor în situațiile financiare ale AEÎ;
  • Elaborarea studiului privind rolul sectorului Asociațiilor de Economii și Împrumutîn prestarea serviciilor de plată pentru populația din localitățile rurale, continuarea căruia IFAD și CNPF au semnat un Acord de finanțare pentru dezvoltarea capacităților AEÎ pentru a deveni agenți pentru transferurile de remitențe și alte servicii de plată populației din sectorul rural;
  • Participarea reprezentanților CNPF la vizite de studiu în Germania, Irlanda și Estonia, în cadrul cărora au efectuat schimb de experiență privind reglementarea, supravegherea și monitorizarea sectorului financiar nebancar, aplicarea cerințelor prudențiale și de management etc.

Sectorul AEÎ, care este parte componentă a pieței financiare nebancare, înregistrează ritmuri constante de creștere în ultimii ani. Totodată, deși au prezență mare în teritoriu, AEÎ dispun de un potențial enorm, dar nevalorificat în extinderea accesului la finanțare pentru micro afacerile și familiile cu venituri mici din zona rurală.

Potrivit datelor CNPF, la 30.09.2019, erau înregistrate 240 de AEÎ, dintre care 176  de categoria A, 64 de categoria B și o Asociație Națională Centrală a AEÎ, care au acordat împrumuturi în mărime de 933,3 mil. lei către circa 40 mii de persoane.